Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spaniolii, îndemnați de premier să scoată cravatele, după ce germanii au început să stingă lumina

Premierul spaniol Pedro Sanchez le-a cerut vineri miniștrilor săi, funcționarilor publici și angajaților din sectorul privat să nu mai poarte cravate pentru a se răcori, în timp ce valuri de caniculă afectează unele părți ale Europei, alimentând cererea de aer condiționat, consumator de energie.

de Redactia Observator

la 29.07.2022 , 18:44

premierul spaniol Pedro Sanchez Spaniolii, îndemnați de premier să scoată cravatele, după ce germanii au început să stingă lumina - Profimedia Images

"Aș vrea să rețineți cu toții că nu port cravată", a declarat Sanchez într-o conferință de presă, conform Reuters. "Acest lucru înseamnă că putem economisi cu toții din punct de vedere energetic".

Temperaturile ridicate din timpul verii pun sub presiune sistemele de energie electrică din Europa și provoacă îngrijorare cu privire la perspectivele unei campanii pentru economisirea energiei în cazul în care războiul din Ucraina va determina noi reduceri ale livrărilor din Rusia.

Abordând o notă mai serioasă, Sanchez a declarat că guvernul său va introduce săptămâna viitoare măsuri de urgență pentru a îmbunătăți eficiența și economisirea energiei, transmite MEDIAFAX.

Articolul continuă după reclamă

Deocamdată, a spus el: "Le-am cerut miniștrilor, tuturor funcționarilor publici și aș dori să rog și sectorul privat, dacă nu au făcut-o deja, să nu poarte cravată atunci când nu este necesar, pentru că astfel vom putea economisi energia atât de importantă în țara noastră".

Pe acelaşi subiect

Berlinul lasă în întuneric sute de edificii istorice, Hanovra taie apa caldă în clădirile publice

Oraşul german Hanovra a oprit încălzirea şi a impus folosirea duşurilor reci în toate clădirile publice din cauza crizei gazelor din Rusia, fiind primul oraş cu o suprafaţă mare care a oprit apa caldă după ce Moscova a redus drastic aprovizionarea cu gaze a Germaniei, relatează BBC.

Germanilor li s-a spus să se aştepte la măsuri drastice de reducere a gazelor şi la taxe suplimentare la facturile la energie. De asemenea, Uniunea Europeană a convenit să reducă cererea de gaz rusesc în această iarnă cu 15%. În încercarea de a economisi energie, oraşul Hanovra din nordul Germaniei a decis că apa caldă nu va mai fi disponibilă pentru spălatul mâinilor în clădirile publice sau în duşurile de la piscine şi săli de sport.

Politica este în concordanţă cu anunţurile făcute de Berlin săptămâna trecută, în contextul în care Germania se luptă să îşi stocheze rezervele înainte de iarnă. Alte oraşe - precum Augsburg din Bavaria - au introdus deja propriile măsuri, precum închiderea fântânilor publice.

Obiectul de reducere de 15% adoptat de Hanovra corespunde obiectivului la nivelul UE de a reduce dependenţa de gazul rusesc.

Germania a confirmat, joi, că o suprataxă de gaz planificată pentru clienţi ar putea fi mult mai mare decât se aştepta anterior, în efortul de a încerca să se asigure că întreprinderile energetice nu vor da faliment în lunile următoare. "Nu putem spune încă cât va costa gazul în noiembrie, dar vestea proastă este că cu siguranţă sunt câteva sute de euro pe locuinţă", a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck.

Autorităţile din Berlin vor opri iluminatul a peste 200 de obiective din oraş

Începând de miercuri seara, treptat, Coloana Victoriei, Biserica Memorială, Primăria Roşie, Castelul Charlottenburg şi alte clădiri emblematice ale oraşului nu vor mai fi iluminate. Un total de aproximativ 200 de obiective vor fi lăsate în întuneric la Berlin. Acest lucru face parte din pachetul de măsuri pentru a reduce consumul de energie.

Potrivit comunicatului emis de autorităţile locale, consumul de energie electrică pentru toate obiectele este de aproximativ 200.000 kWh/an, ceea ce corespunde aproximativ consumului a 150 de gospodării formate dintr-o singură persoană. Costurile cu energia electrică se ridică la aproximativ 40.000 de euro, se arată în comunicat.

Încep pregătirile pentru oprirea sistemelor de iluminat, în Berlin

Potrivit administraţiei de mediu, o companie specializată în domeniul electricităţii va începe imediat pregătirile pentru oprirea sistemelor de iluminat. Între 100 şi 120 de elemente de iluminat ar putea fi scoase din funcţiune în fiecare zi. Oprirea tuturor instalaţiilor ar putea fi finalizată în trei-patru săptămâni, scrie Bild.

"Având în vedere războiul din Ucraina şi ameninţările politicii energetice a Rusiei, este important să ne folosim energia cât mai atent posibil", a declarat senatorul pentru mediu Bettina Jarasch. Ea a subliniat că sectorul public are o funcţie de model.

La jumătatea lunii iulie, primarul-guvernator al Berlinului, Franziska Giffey (SPD), s-a pronunţat în favoarea stingerii iluminatului de la Poarta Brandenburg pe timp de noapte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Spaniolii, îndemnați de premier să scoată cravatele, după ce germanii au început să stingă lumina