Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Stare de asediu la graniţa Uniunii Europene: mii de imigranţi forţează intrarea în Polonia. Varşovia nu exclude o confruntare militară cu regimul de la Minsk

Este stare de asediu la graniţele Uniunii Europene. De câteva zile, mii de imigranţi încearcă să intre cu forţa în Polonia dinspre Belarus. Sunt împinşi de armata din aceasta ţară, care încearcă astfel să răspundă sancţiunilor impuse de Bruxelles. Situaţia este atât de tensionată, încât Polonia nu exclude o confruntare militară cu regimul de la Minsk.

de Redactia Observator

la 09.11.2021 , 20:42

Sunt scene care au loc la mai puţin de 1.500 de kilometri de România. Cu lopeţi, foarfeci şi trunchuri de copaci, mii de imigranţi au pus la pământ gardul de sârmă ghimpată de la frontiera poloneză. Sunt aproximativ 4.000 de refugiaţi. Cel mai mic dintre ei are doar cinci luni. Stau deja de săptămâni în condiţii greu de imaginat, în corturi improvizate. Alte zece mii sunt acum în marş prin Belarus.

Polonia a mobilizat peste 20.000 de poliţişti şi militari la frontieră

Polonia a mobilizat peste 20.000 de poliţişti şi militari la frontieră pentru a le ţine piept. Au tras focuri de avertisment şi au dat cu gaze lacrimogene. În spatele ofensivei refugiaţilor de la porţile Europei stă regimul de la Minsk. Fugarii sunt încurajaţi şi chiar împinşi cu arma de la spate să treacă graniţa. Tehnicile de manipulare merg atât de departe încât dau copiilor cu fum de ţigară în ochi pentru a-i face să plângă atunci când văd că sunt filmaţi.

Vezi și

"În următoarele zile, ne aşteptăm la activităţi militare la frontiera poloneză. Ne temem de asta", a declarat Piotr Mueller, purtător de cuvânt al Guvernului polonez. "Este o încercare disperată şi continuă a regimului Lukaşenko de a se folosi de aceşti oameni pentru a destabiliza Uniunea Europeană", a declarat Adalbert Jahnz, purtător de cuvânt Comisia Eurpeană.

Pe acelaşi subiect

În disputa cu Occidentul, Belarusul are un aliat important - Rusia. Lituania şi Letonia se tem şi ele de o invazie şi ridică garduri de sârmă ghimpată şi oţel la frontieră. Ungaria cere chiar construirea unui zid pe toata lungimea frontierei Uniunii. "Este timpul pentru Comisia Europeană să nu se mai joace cu securitatea cetăţenilor europeni", a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

Peste 11.000 de fugari au încercat să forţeze graniţa Poloniei numai luna trecută

Peste 11.000 de fugari au încercat să forţeze graniţa Poloniei numai luna trecută. Cei mai mulţi sunt din Orientul Mijlociu, Siria, Irak şi Afganistan, ţări măcinate de conflicte militare. Vin pe jos mii de kilometri sau cu avionul, prin Dubai, Turcia, Liban și Ucraina. Traficanţii le cer între 12 mii şi 15 mii de euro de persoană pentru vize, transport şi pentru a-i trece ilegal frontiera în Uniunea Europeană.

Graniţele Europei sunt ameninţate pe trei fronturi: pe lângă ruta Belarus, refugiaţii forţează în continuarea intrarea în Uniune şi prin Balcani şi zona Mediteranei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Stare de asediu la graniţa Uniunii Europene: mii de imigranţi forţează intrarea în Polonia. Varşovia nu exclude o confruntare militară cu regimul de la Minsk