Avioanele Boeing 737 MAX, interzise în spațiul aerian al SUA
Avioanele Boeing 737 MAX nu mai zboară în spațiul aerian al SUA, din motive de siguranță. Anunțul a fost făcut de Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA), după prăbușirea unui aparat de acest tip în apropiere de Addis Abeba, capitala Etiopiei.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Avioanele Boeing 737 MAX nu mai zboară în spațiul aerian al SUA, din motive de siguranță. Anunțul a fost făcut de Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA), după prăbușirea unui aparat de acest tip în apropiere de Addis Abeba, capitala Etiopiei.
Uniunea Europeană, Canada, China şi alte ţări se află între regiunile şi ţările care au interzis deja zborurile acestor avioane.
Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a Statelor Unite a precizat că decizia a fost luată în urma unor date satelitare şi dovezi de la locul dezastrului produs în apropiere de Addis Abeba.
Prăbuşirea a fost al doilea dezastru în care a fost implicat un avion Boeing 737 MAX, cel mai vândut avion de pasageri modern, în mai puţin de cinci luni.
Informaţii noi obţinute de la epava in Etiopia şi noi date legate de zborul avionului au arătat o serie de asemănări între cele două dezastre ”care justifică continuarea investigaţiei referitoare la o cauză comună”, potrivit unui comunicat al administraţiei.
Avioanele Boeing 737 MAX rămân la sol
Directorul în exerciţiu al FAA, Daniel Elwell, a spus că nu ştie cât va dura consemnarea avioanelor 737 MAX.
Elwell a adăugat că finalizarea actualizării software pentru 737 MAX, la care Boeing lucrează încă de la prăbuşirea care a avut loc în octombrie, în Indonezia, va dura luni de zile.
Este pentru a doua oară când FAA opreşte zborurile unui avion Boeing în ultimii şase ani. În decembrie 2013, instituţia a consemnat avioanele 787 Dreamliner din cauză că bateriile scoteau fum.
Boeing, care a susţinut că avioanele 737 MAX sunt sigure, a anunţat într-un comunicat să susţine ultima decizie a FAA.
“Boeing a decis, din precauţie şi pentru a dovedi că avionul este sigur pentru public, să recomande FAA suspendarea temporară a operaţiunilor întregii flote de avioane 737 MAX”, a anunţat compania.
Operatorii americani care folosesc avioane 737 MAX, Southwest Airlines, American Airlines şi United Airlines, au anunţat că vor reprograma pasagerii.
sursa: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰