Video SUA, izolate aerian de restul lumii. Peste 1,5 milioane de pasageri afectați
Haos uriaş pe aeroporturile din Statele Unite. Toate avioanele au rămas, timp de 4 ore, la sol. Mii de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au aşteptat descumpăniţi un răspuns. Secretarul american al Transporturilor a pus defecţiunea pe seama tehnologiei învechite şi a routerelor de reţea suprasolicitate. Administraţia Federală a Aviaţiei nu a vrut să rişte: a interzis orice decolare, internă sau internaţională. O măsură excepţională, luată doar de trei ori în istoria Statelor Unite. Prima dată, după atentatele de pe 11 septembrie.
Peste un milion şi jumătate de pasageri au trăit un adevărat coşmar, după ce peste 15 mii de zboruri de pe întreg teritoriul ţării au avut întârzieri sau au fost anulate.
Primele blocaje au apărut pe aeroporturile din Chicago. În doar câteva minute, măsura extremă a paralizat întreaga țară.
"Mergeam la o nuntă. Sper să-mi primesc banii înapoi pe bilet. Dacă nu reuşesc să ajung, va trebui să găsesc o soluţie. Nunta este mâine", a spus un pasager.
Aeronavele aflate deja în zbor au fost lăsate să aterizeze în siguranță. Timp de 4 ore şi 21 de minute, unii pasageri au rămas blocaţi în terminale, alții au fost nevoiţi să aştepte în avioane pe piste. Fără nicio explicație clară. Americanilor li s-a mai întâmplat aşa ceva doar de două ori în istorie. La atacurile din 11 septembrie 2001 şi la începutul anului 2023, când autorităţile americane au oprit temporar toate zborurile interne, timp de aproximativ două ore, din cauza unei defecţiuni la sistemul de informare a piloţilor.
"Consecințele acestui incident se vor resimți zile întregi în ceea ce privește programul operațional al zborurilor, programarea echipajelor și restricțiile de timp, precum și aglomerația din trafic", a explicaz Steven Arroyo, expert în aviaţie.
Autoritățile caută încă exact ce anume a provocat avaria care a lovit simultan toate cele 22 de centre de control aerian. Una dintre principalele ipoteze luate în calcul indică o posibilă eroare apărută în urma unei actualizări de sistem.
"Până în acest moment, nu există indicii că ar fi vorba despre un atac intenţionat asupra Statelor Unite. Nu există niciun motiv să vă temeţi pentru siguranţa celor dragi. Nu este un nou 11 septembrie. Nu putem exclude categoric nicio variantă în acest moment", a declarat Markwayne Mullin, secretarul Departamentului Securității Interne al SUA.
Într-un interviu acordat BBC, un fost director din FBI vorbeşte însă despre o serie de întrebări rămase fără răspuns după conferinţa de la Casa Albă. De ce tocmai acum? se întreabă el. Mai ales că americanii se pregătesc să sărbătorească, în câteva zile, Ziua Recunoştinţei. Transportul aerian este vital pentru americani. Zilnic, sunt peste 45 de mii de zboruri, care transportă nu mai puţin de 2 milioane de oameni.
