SUA şi Rusia au decis continuarea negocierilor. E posibil un nou summit Biden-Putin
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au stabilit continuarea discuţiilor pentru depăşirea tensiunilor, urmând să fie formulate răspunsuri săptămâna viitoare şi existând posibilitatea unui nou summit al preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin, informează Mediafax.
"Am convenit că vor fi prezentate răspunsuri scrise săptămâna viitoare la propunerile noastre. Suntem de acord că este necesar un dialog rezonabil pentru scăderea emoţiilor", a afirmat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit cotidianului Le Figaro, după întrevederea pe care a avut-o vineri, în oraşul elveţian Geneva, cu secretarul de Stat american, Antony Blinken. "Nu ştim dacă suntem pe o direcţie bună, vom şti când vom avea un răspuns. Vor fi noi contacte la nivelul nostru", a precizat Serghei Lavrov.
Lavrov a notat că, deocamdată, evocarea unui astfel de summit este "prematură"
"Am stabilit că este important ca procesul diplomatic să continue. Rusia trebuie să decidă ce direcţie vrea să urmeze. Eu cred că suntem pe o cale mai clară de înţelegere a preocupărilor în mod reciproc. Statele Unite şi aliaţii europeni s-au pregătit să analizeze modalităţi de a aborda preocupările Rusiei privind prezenţa NATO în apropierea frontierelor sale, dar doar pe bază de reciprocitate", a declarat Antony Blinken, citat de postul CBS News.
"Eu am prezentat o serie de idei pentru reducerea tensiunilor şi consolidarea securităţii. Dar, dacă forţele ruse trec frontiera Ucrainei, aceasta va fi considerată o invazie şi va atrage o reacţie rapidă, severă şi unitară din partea Statelor Unite, a aliaţilor şi partenerilor SUA", a subliniat Antony Blinken. Secretarul de Stat american a precizat că există posibilitatea, în cazul în care negocierile avansează, organizării unui nou summit al preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin. Serghei Lavrov a notat că, deocamdată, evocarea unui astfel de summit este "prematură".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰