Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA şi Rusia, în impas. Nu au ajuns încă la un acord cu privire la modul de începere a discuţiilor referitoare la Ucraina

Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat luni că Moscova şi Washingtonul nu au ajuns încă la un acord cu privire la modul în care să se angajeze în discuţiile de pace referitoare la Ucraina, deoarece SUA nu au numit încă un negociator-şef care să discute cu Rusia, relatează Reuters, potrivit News.ro.

de Daciana Cordoş

la 17.02.2025 , 22:34

SUA şi Rusia, în impas. Nu au ajuns încă la un acord cu privire la modul de începere a discuţiilor referitoare la Ucraina SUA şi Rusia, în impas. Nu au ajuns încă la un acord cu privire la modul de începere a discuţiilor referitoare la Ucraina - Profimedia

Uşakov, împreună cu ministrul de externe Serghei Lavrov, urmează să participe marţi în Arabia Saudită la discuţii bilaterale cu oficiali americani, inclusiv cu secretarul de stat Marco Rubio, după ce Putin şi preşedintele american Donald Trump au vorbit la telefon săptămâna trecută şi au convenit să înceapă discuţiile menite să pună capăt războiului din Ucraina.

SUA şi Rusia în impas

În declaraţiile difuzate de televiziunea de stat rusă, Uşakov a spus că delegaţia rusă abordează discuţiile cu o atitudine "ca de afaceri" şi că misiunea sa este clară. Scopul întâlnirii este "de a discuta despre restabilirea relaţiilor normale (cu SUA), de a discuta despre începutul unor posibile negocieri privind Ucraina şi de a discuta despre perspectivele unor contacte la cel mai înalt nivel (între Putin şi Trump)", a declarat Uşakov pentru Pervîi Kanal. "Acum se pune problema de a conveni asupra modului de începere a negocierilor cu privire la Ucraina, deoarece partea americană nu a numit un negociator-şef pentru a desfăşura activităţi cu noi", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Uşakov a adăugat că Kirill Dmitriev, şeful fondului suveran de investiţii al Rusiei, s-ar putea alătura delegaţiei pentru a discuta orice chestiuni economice care ar putea apărea.

Daciana Cordoş Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?
Observator » Ştiri externe » SUA şi Rusia, în impas. Nu au ajuns încă la un acord cu privire la modul de începere a discuţiilor referitoare la Ucraina