Antena Meniu Search
x

Video SUA şi Uniunea Europeană anunţă un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei. Joe Biden: "Dacă ruşii fac o singură mişcare, va fi al treilea război mondial"

Statele Unite, Uniunea Europeană şi aliaţii lor au anunţat un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei. Rusiei îi va fi retrasă aşa-numita clauză a naţiunii celei mai favorizate, ceea ce înseamnă că importul produselor ruseşti va putea fi penalizat cu taxe severe, iar Marea Britanie le îngheaţă activele deputaţilor ruşi care au votat pentru recunoașterea independenței regiunilor separatiste Donețk și Lugansk. 

de Redactia Observator

la 12.03.2022, 11:59

Vezi și

Emmanuel Macron: Vom face tot ce ni se pare eficient, tot ce are un efect util, pentru a opri Rusia de pe calea agresiunii. 

Sancţiuni noi pentru Rusia, impuse de Uniunea Europeană

Acesta este al patrulea pachet de sancţiuni adoptat de Uniunea Europeană ca reacţie la invazia armatei ruse în Ucraina. Obiectivul este de a izola şi mai mult Rusia şi de a o lipsi de fondurile necesare pentru finanţarea războiului, pe care liderii occidentali îl califică drept "barbar". Uniunea va interzice şi exportul produselor de lux în Rusia, ceea ce îi va afecta personal pe Vladimir Putin şi pe politicienii şi oamenii de afaceri care-i sunt apropiaţi. 

Emmanuel Macron: Trebuie să avem curajul să luăm decizii istorice, să înţelegem că apărarea democraţiei şi a valorilor noastre are un cost. 

Pe acelaşi subiect

Măsuri asemănătoare au fost adoptate şi la Londra

Guvernul britanic i-a trecut pe lista celor sancţionaţi pe toţi cei 386 de deputaţi ruşi care au votat recunoaşterea republicilor separatiste din Ucraina. Dar pedepsele nu se opresc aici. Vor fi suspendate şi drepturile Rusiei ca membră a FMI şi Băncii Mondiale. Şi se vor interzice investiţiile occidentale în sectorul energiei din Rusia, ramură de bază în economia acestei ţări. Ţările Uniunii Europene îşi propun să pună capăt şi importului de energie din ţara lui Putin, aşa cum au făcut deja Statele Unite. Dar acest lucru nu va fi posibil decât peste câţiva ani. 

Ursula Von Der Leyen: La mijlocul lunii mai, vom veni cu o propunere pentru a elimina treptat dependenţa de gazul, petrolul şi cărbunele din Rusia, până în 2027. 

La Washington, preşedintele Biden a anunţat o altă măsură cu consecinţe grave asupra comerţului exterior al Rusiei: retragerea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Aceasta înseamnă că importul de produse ruseşti va putea fi limitat prin cote şi penalizat prin taxe consistente. Măsura va fi adoptată în comun de ţările Grupului celor Şapte mari puteri economice occidentale. În Statele Unite, ea necesită aprobarea Congresului dar aceasta va fi obţinută fără probleme. 

Joe Biden: Toate sancţiunile noastre şi controalele asupra exporturilor strivesc economia rusă. Rubla şi-a pierdut mai mult de jumătate din valoare. Mi se spune că, în aceste zile, aproape 200 de ruble echivalează cu un dolar. 

Administraţia americană a interzis exportul în Rusia şi Belarus al produselor de lux

Ca şi europenii, Administraţia americană a interzis exportul în Rusia şi Belarus al produselor de lux, de la ceasuri şi bijuterii la vehicule şi chiar îmbrăcăminte. Iar, după petrol, Biden a suspendat şi importul câtorva produse ruseşti care mai interesau piaţa americană: vodcă, diamante şi peşte. Preşedintele american a subliniat, pe de altă parte, că membrii NATO vor fi apăraţi de orice eventual atac rusesc, chiar dacă aceasta ar însemna un al treilea război mondial. 

Joe Biden: Am trimis 12.000 soldaţi americani la frontierele Rusiei, în Letonia, Estonia, Lituania, România etc. Pentru că dacă ei (ruşii) fac o singură mişcare... desigur că vom răspunde şi va fi al treilea război mondial. Dar avem o obligaţie sacră, (de a apăra) teritoriul NATO. 

Biden a adăugat că Rusia va plăti un preţ şi mai mare dacă va îndrăzni să folosească arme chimice în Ucraina. Chiar dacă Putin şi guvernul său susţin că vor rezista sancţiunilor, efectele acestora se fac deja simţite. Cursul rublei s-a prăbuşit iar într-un magazin din Siberia au fost raţionalizate făina, zahărul, uleiul şi alte alimente de bază. Din păcate, războiul va avea consecinţe negative nu doar pentru ucraineni şi ruşi. Preşedintele Macron a avertizat că Europa şi Africa vor fi "profund destabilizate pe plan alimentar" în următoarele 12 sau chiar 18 luni. Aceasta pentru că atât Ucraina, cât şi Rusia sunt mari producătoare de cereale. Preţul alimentelor a urcat deja la niveluri fără precedent pe pieţele internaţionale. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » SUA şi Uniunea Europeană anunţă un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei. Joe Biden: "Dacă ruşii fac o singură mişcare, va fi al treilea război mondial"