Suedia, cu un pas mai aproape de NATO. Erdogan a trimis candidatura suedezilor pentru ratificare în parlamentul turc
Aderarea Suediei la NATO revine pe agenda lui Erdogan, președintele turc trimițând parlamentului său un proiect de lege pentru ratificarea acestui pas. Deși și-a depus candidatura în mod oficial odată cu Finlanda, îcnercarea suedezilor de a se alătura alianței nord-atlantice a fost tratată în mod diferit de către autoritățile turce, transmite AP.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mai exact, deși candidatura a fost depusă din luna mai a anului 2022, Erdogan a amânat momentul în care țara sa ratifică acest pas, acuzând autoritățile de la Stockholm că adăpostesc militanți kurzi, pe care Turcia îi consideră periculoși pentru securitatea sa. Tensiunile tuco-suedeze au fost accentuate și de o serie de proteste care au avut loc în Suedia în care copii ale Coranului au fost arse.
După cum indică un comunicat al administrației prezidențiale turce, Erdogan a semnat protocolul prin care ratifică aderarea Suediei la NATO, documentul fiind mai apoi trimis parlamentului. În acest moment, nu au fost făcute publice detalii despre momentul în care proiectul ar putea fi discutat și votat.
Reacția Suediei după anunțul făcut de Turcia
Pentru a putea adera la NATO, Suedia are nevoie de acordul tuturor celor 31 de membri ai alianței. La scurt timp după anunțul făcut de cancelaria lui Erdogan, autoritățile suedeze au transmi și ele un mesaj prin care salută decizia președintelui turc.
"Mă bucur să aud că președintele turc Erdoğan a trimis acum documentele de ratificare parlamentului turc", a transmis primul ministru suedez Ulf Kristersson. "Acum rămâne ca Parlamentul să abordeze problema. Așteptăm cu nerăbdare să devenim membru al NATO."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰