”Sunt inutil chiar și cu arma în mână”. Mărturiile ucrainenilor rămași să lupte cu rușii, ca să-și apere tara
Bărbaților ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani li se interzice să părăsească țara, după invazia Rusiei. Aproximativ trei milioane de oameni au fugit deja din Ucraina, în timp ce Rusia își continuă atacul asupra țării început în urmă cu trei săptămâni. În ultimele zile, regimul de la Moscova a intensificat bombardamentele, forțând tot mai mulți oameni să-și părăsească țara pentru a se pune la adăpost. Dar majoritatea bărbaților nu pot pleca, scrie VICE World News.
Încă din prima săptămână de război, bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani li s-a interzis să plece din Ucraina, ca să ajute la apărarea în fața Rusiei. Jurnaliștii VICE au vorbit cu câțiva dintre bărbații rămași în Ucraina.
Dmitrii Koloah, 34 de ani - ”Situația din Ucraina nu este bună. Unele orașe sunt sub asediu, altele sunt total distruse. Chiar și părțile vestice, mai mult sau mai puțin sigure ale țării, nu mai sunt foarte sigure. Oamenii sunt obișnuiți cu războiul și și-au dezvoltat mecanisme de adaptare. Acum sunt în vestul țării. A fost greu atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic să ajung aici de la Kiev. Mi-a luat mai mult de 50 de ore. Familia mea este încă în centrul Ucrainei și nu vrea să se mute nicăieri. E mai mult sau mai puțin liniște, dar la 10 km de casa lor se află un aeroport militar care a fost deja bombardat de trei ori. Părinții mei sunt speriați. Nu mă pot înrola în armată din cauză că nu am experiență militară. Sunt inutil chiar și cu o armă în mână. Ar fi fost bine să părăsesc țara și să pot lucra pentru a-mi întreține familia, pentru că toți și-au pierdut locurile de muncă. Pentru că nu am pregătire militară, sunt în ultimul grup de mobilizare. Dar este ce este și sunt OK cu asta. Asta este un război și acum trăim sub legea marțială. Voi încerca să-mi găsesc de muncă, în regim remote, ca să compun muzică. În fiecare ucrainean există un spirit rebel, spiritul libertății. Nu putem fi subjugați. Preferăm să murim decât să trăim în captivitate. Dar fiecare are propria luptă. Sunt un artist și acesta este câmpul meu de luptă”.
Oleksii Sobolev, 38 de ani - ”Să rămâi în Ucraina ca să dai o mână de ajutor poate fi distractiv și interesant. Simți efectiv cum reușește țara să reziste și să continue lupta. Toată lumea încearcă să facă ceva ce nu făcea înainte de război pentru a ajuta țara, de la menținerea afacerilor în viață, până la muncă umanitară, sau ajutând armata ori obținerea de provizii. Este motivant. Toată lumea face tot posibilul să facă lucrurile să meargă. În prima zi de război, soția mea și cu mine ne-am mutat împreună cu cele două fete mici la casa părinților mei, în suburbiile Kievului. Am stat acolo 11 zile, până când tancurile au venit în satele din apropiere. Am decis să-mi duc părinții, soția și copiii la casa surorii mele din Slovacia. I-am condus până la graniță. A fost foarte trist să-i părăsesc. Nu ești sigur dacă îi vei mai vedea vreodată. E dureros și am plâns. Eu conduc o companie de stat și trebuie să fiu aici. Facem licitații pentru ca guvernul să vândă proprietăți și terenuri guvernamentale și a devenit cu adevărat important pentru că toată activitatea economică din țară a scăzut semnificativ. Aș fi rămas chiar dacă aș fi putut pleca. O parte din motivul pentru care Ucraina rezistă atât de mult este pentru că luptă pentru libertate. Trebuie neapărat să fiu aici și să pot ajuta Ucraina să câștige, ca familia mea să se întoarcă în țară”.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰