Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Surpriză mare avută de poliţiştii italieni când au găsit portofelul unui român pe stradă

Poliţiştii din Trani, Italia, au descoperit zilele trecute, pe o stradă din oraş, un portofel care aparţinea unui român şi în care erau 260 de euro.

de Cristi Ioniţă

la 15.11.2019 , 15:58

Românul avea 260 de euro în portofelul pierdut Poliţiştii italieni au avut mult de muncă până să-i returneze portofelul românului - Trani Live

Poliţiştii din Trani, Italia, au descoperit zilele trecute, pe o stradă din oraş, un portofel care aparţinea unui român şi în care erau 260 de euro.

Din fericire, pe lângă bani, oamenii legii au găsit în portofelul respectiv şi mai multe documente, astfel au aflat adresa la care locuieşte sau cel puţin ar fi trebuit să locuiască românul.

Poliţiştii italieni au avut mult de muncă pentru a ajunge să-i returneze românului portofelul

Articolul continuă după reclamă

Însă, conform Trani Live, când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au aflat că românul nu mai stă de mult timp la adresa din buletin.

În cele din urmă, poliţiştii au dat de românul de 37 de ani prin intermediul unor prieteni ai acestuia.

Concret, au găsit câteva cărţi de vizită în portofel, au sunat la numerele respective şi aşa au aflat numărul la care poate fi găsit românul.

I-au transmis acestuia să se prezintă la o anumită secţie de poliţie pentru a-şi recupera portofelul.

Încântat de faptul că şi-a recuperat banii, românul a precizat că aceştia îl vor ajuta să-şi întreţină familia.

Totuşi, românului i s-a recomandat şi să-şi schimbe adresa din buletin, atâta timp cât nu mai locuieşte de ceva timp la locaţia respectivă.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Surpriză mare avută de poliţiştii italieni când au găsit portofelul unui român pe stradă