Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr absolvent, condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a omorât iubita cu 49 de lovituri de cuţit

Un tânăr absolvent şi-a omorât iubita cu 49 de lovituri de cuţit, lăsând-o într-o baltă de sânge. Deşi a  încercat să îşi motiveze decizia, el a primit condamnare pe viaţă. 

de Larisa Andreescu

la 13.04.2019 , 17:53

Un tânăr absolvent şi-a omorât iubita cu 49 de lovituri de cuţit, lăsând-o într-o baltă de sânge. Deşi a  încercat să îşi motiveze decizia, el a primit condamnare pe viaţă. 

Joe Atkinson, în vârstă de 25 de ani şi-a ucis cu sânge rece iubita, într-un moment de gelozie, în apartamentul lor din Leeds, anul trecut. 

Tânăra matematiciană a fost găsită cu peste 100 de lovituri, inclusiv 23 de răni separate la gât şi în cap, într-o baltă de sânge. 

Articolul continuă după reclamă

Atkinson au avut o relație cu Poppy timp de trei ani, dar s-au despărțit în luna octombrie a anului trecut. Ei au continuat să locuiască împreună chiar şi aşa, dar se vedeau cu alte persoane şi mergeau la întâlniri romantice separate. 

Joe nu a suportat faptul că Poppy îşi dorea un viitor fără el, motiv pentru care, cu câteva săptămâni înainte de crimă, i-a atacat şi bătut actualul iubit. 

În noaptea în care Poppy avea să sfârşească în mod complet brutal, Joe ieşise în oraş să bea cu prietenii. Era în apropierea Crăciunului. 

Când a ajuns acasă Poppy dormea. A luat un cuţit de bucătărie şi a început să o înjunghie în mod repetat. 

“Nu ştiu de câte ori am înjunghiat-o. Ştiu doar că am făcut asta până când nu a mai mişcat” a spus în faţa juraţilor Joe. 

Tânăra este o studentă excelentă şi era considerată “copila care avea să schimbe lumea cel mai probabil”. Îl iubise pe Joe în trecut, dar nu mai avea sentimente pentru el. Decizia pe care o luase i-a adus însă sfârşitul. A fost găsită de poliţişti într-o baltă de sânge. 

Dl Pitter a declarat faptul că "Poppy a murit ca rezultat al unui atac violent în timpul căruia a fost înjunghiată până la moarte. Au fost peste 100 de leziuni pe corpul ei, inclusiv 49 de răni cu cuțit”.

Tânără înjunghiată de 49 de ori de iubit 

În timp ce tânărul a descris atacul terifiant, membrii familiei lui Poppy plângeau în hohote în sala de judecată. 

“M-am prăbuşit de plâns pe podeaua în care ei mi-au spus că ea zăcea. Am văzut peretele lovit şi camera aceea şi totul era clar în viziunea mea. Omul pe care îl iubea i-a tăiat gâtul stropind pereţii.  Pantofii ei erau atât de murdari de sânge încât nu i-am putut curăţa, trebuiau să fie aruncaţi. Eram pe podea şi am început să plâng şi să ţip: nu, nu, nu! Jumătate din mine a murit vineri, 14 decembrie 2018. Copilul meu, fiica mea, viaţa mea, după cum ştiu că s-a întâmplat, a murit brusc, violent, în urma unei cruzimi”  a povestit mama sa, Julie Waterhouse, printre lacrimi. 

"Ca părinte, datoria mea de bază este să-mi păstrez fiica în siguranță, am eșuat și am păstrat acel eșec cu mine oriunde m-am dus, viitorul nu există pentru mine, tot ceea ce văd este o ceață densă cenușie" a mai spus mama fetei. 

14 decembrie. Ziua zero

Familia lui Poppy a fost lăsată în doar câteva minute de la aflarea veştii într-un şoc cumplit. Nimeni nu se gândea vreodată că ea va pieri, atât de tragic, atât de brutal. Un eveniment sumbru a schimbat într-o clipă viaţa tuturor celor care o iubeau. 

“14 decembrie. Ziua zero. Ziua în care viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Credeam că trecusem deja prin cele mai cumplite momente, dar mă înşelasem amarnic. A fost ziua în care nu am fost alături de fiica mea. Ziua în care avea nevoie de mine cel mai mult din viaţă şi eu nu am fost acolo. Am putut doar să îi sărut fruntea, mult prea târziu şi să îi mai spun o dată că o iubesc. Nu pot să mai vorbesc cu ea sau să o văd din nou” a spus tatăl fetei, Rupert Waterhouse. 

Nu voi avea niciodată nepoţi, copiii ei care să-şi înfăşoare braţele minuscule în jurul gâtului meu. Cum poate o fotografie de-ale lui Poppy să mă rănească atât de profund şi să-mi provoace atâta durere? Aceasta este sentinţa mea pe viaţă. Fiecare Crăciun va marca moartea ei, o familie de patru, minus unul. Poppy se întoarce acasă pentru Crăciun? Nu, se află într-un congelator din Bradfor, în loc săs e aşeze pe pat purtând o pălărie amuzantă cu Moş Crăciun” a mai spus părintele acesteia, devastat de durere. 

“Niciodată nu am simțit atâta ură”

Fratele ei, Zeb, a spus că ziua în care a aflat de crimă îi este şi acum neclară. Îşi aminteşte doar că se afla în parc, ţipând “De ce?” Îşi mai aminteşte “mirosul mortuar” şi “corpul ei în dreptul uşii”

"Niciodată nu am simțit atâta ură ca asta şi niciodată nu am simţit o iubire ca a lui” a spus el în faţa juraţilor. 

Avocatul apărării, Richard Wright QC a lăudat curajul familiei lui Poppy: “Putem să transmitem din partea lui Joe cea mai mare ruşine, cele mai amri regrete şi scuze. Comportamentul său este în orice privire o aberaţie totală. Nu dădea absolut niciun semn nimănui în legătură cu ce avea să vină. A fost un act iscat din gelozie, al unui temperament vulcanic, izbucnit pe moment". 

Atkinson și Poppy se întâlneau în timp ce studiau matematica la Universitatea Nottingham, unde și-au absolvit diplomele de gradul I.

După ce și-a terminat diploma de masterat în statistici, Poppy s-a mutat la Leeds cu Atkinson și a obținut un loc de muncă la William Hill ca analist cantitativ de tranzacționare.

Tatăl ei, Rupert, a declarat instanței că au aflat după moartea ei că ea a fost doar unul dintre cei doi candidați care au obținut 100% la examen. Era o tânără inteligentă, considerată de o “inteligenţă excepţională”. Ambiţioasă şi dornică să schimbe lumea. Dar nu a mai apucat. 

Atkinson a pledat vinovat pentru uciderea lui Poppy,  săptămâna trecută la Curtea de Judecată din Leeds.

Inculpatul a vorbit doar pentru a-și confirma numele și pentru a-și expune cererea de vinovăție la acuzația primită. În sală se aflau atât familia lui, cât şi ai celei pe care spune el, o iubea. 

Judecătorul Justice Lavender a declarat, conform Mirror: “Joe Atkinson aţi pledat vinovat pentru uciderea lui Poppy Devey Waterhouse, după o relaţie de trei ani care s-a încheiat. Te-ai întors la apartament după o noapte de băut, ai luat un cuţit de bucătărie şi ai înjunghiat-o în dormitor. Cu propriile tale cuvinte ai spus: Nu ştiu de câte ori am înjunghiat-o, doar că m-am oprit când totul s-a liniștit și a încetat să se miște. Acesta a fost în mod clar un atac frenetic și sălbatic”.

Tânărul a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru fapta sa. 

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Tânăr absolvent, condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a omorât iubita cu 49 de lovituri de cuţit