Țara care a introdus săptămâna de lucru de 6 zile. Măsura este considerată "barbară", în statul cu deja cel mai lung program de lucru din Europa
Guvernul grec pro-business al premierului Kyriakos Mitsotakis a introdus săptămâna de lucru de șase zile, o măsură puternic contestată, în condițiile în care alte state europene încearcă să reducă orele petrecute la job. Șeful Executivului elen a declarat că inițiativa este necesară din cauza penuriei de muncitori calificați și a declinului populației, potrivit The Guardian.
Companii din întreaga lume cochetează cu săptămâna de lucru mai scurtă, însă, în Grecia, angajaților li s-a transmis că de acum înainte vor lucra șase zile din șapte. Sindicatele descriu această măsură drept una "barbară". "Nu are niciun sens", a declarat Akis Sotiropoulos, membru al comitetului executiv al sindicatului funcționarilor publici Adedy. "Când aproape orice altă țară civilizată adoptă săptămâna de lucru de patru zile, Grecia decide să meargă în direcția opusă".
Înainte de a anunța această măsură – parte a unui set mai larg de legi adoptate anul trecut – premierul Mitsotakis a descris declinul demografic ca o "bombă cu ceas". Într-un exod fără precedent, se estimează că aproximativ 500.000 de greci, majoritatea tineri educați, au emigrat au emigrat de la izbucnirea crizei datoriilor de aproape un deceniu, la sfârșitul anului 2009.
Schema de șase zile, spun oficialii, se va aplica numai întreprinderilor private care oferă servicii non-stop. În cadrul săptămânii de lucru extinse, personalul din anumite industrii și fabrici de producție va avea opțiunea de a lucra două ore suplimentare pe zi sau o tură suplimentară de opt ore, recompensată cu un spor suplimentar de 40% adăugat la salariul zilnic.
Măsura este considerată "barbară"
- Lovitură pentru românii care merg în vacanţă în Grecia. Cea mai importantă autostradă, închisă din cauza...
- "Am urcat?" Reacţia a doi bunici când zboară prima dată cu avionul. Bătrânica şi-a făcut cruce şi nu şi-a...
- Europa, între caniculă şi furtuni. O grădiniţă a fost evacuată în Serbia, după ce apa a intrat în clădire....
Oricare dintre alegeri, susține guvernul de centru-dreapta, va remedia problema angajaților care nu sunt plătiți pentru orele suplimentare, abordând totodată problema generalizată a muncii nedeclarate. „Nucleul acestei legislații este prietenos pentru lucrători, este profund orientat spre creștere”, a spus Mitsotakis înainte ca parlamentul grec să aprobe legea. „Și aduce Grecia în concordanță cu restul Europei”. „Nucleul acestei legislații este prietenos cu muncitorii și este profund orientat spre creștere”, a spus Mitsotakis înainte ca parlamentul grec să aprobe legea.
Dar reacțiile au fost intense. Criticii susțin că noua reforma este un pas înapoi în privința drepturilor angajaților la un program flexibil. „În realitate, această măsură a fost adoptată de un guvern angajat ideologic să genereze profituri tot mai mari”, a spus Sotiropoulos. „O productivitate mai bună vine cu condiții de muncă mai bune, o calitate mai bună a vieții [pentru angajați] și asta, știm acum, înseamnă mai puține ore, nu mai multe.”
Grecii lucrează deja cele mai multe ore din Europa, având în medie 41 de ore pe săptămână, potrivit agenției Eurostat, iar sondajele au arătat, de asemenea, că sunt plătiți și mult mai puțin. Opoziția de stânga a denunțat frecvent „salariile bulgărești într-o țară cu prețuri britanice”, susținând că fenomenul a exacerbat doar exodul creierelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰