Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țara care oferă transport în comun gratuit timp de un an persoanelor care vor să se tatueze. Acțiunea a stârnit revolte

O campanie din Austria inițiată de ministrul pentru Protecția Climei oferă bilete gratis pentru transportul în comun persoanelor care sunt de acord să-și tatueze cuvântul „Klimaticket”. Campania a stârnit revolte în rândul altor parlamentari austrieci, dar și pe rețelele de socializare. 

de Redactia Observator

la 24.08.2023 , 09:22

Țara care oferă transport în comun gratuit timp de un an persoanelor care vor să se tatueze. Acțiunea a stârnit revolte Țara care oferă transport în comun gratuit timp de un an persoanelor care vor să se tatueze. Acțiunea a stârnit revolte - Profimedia

Leonore Gewesseler, ministrul austriac al Climei, a promovat această campanie la un festival din orașul St Pölten joia trecută. Campania a stârnit însă un val de revolte în rândul altor parlamentari austrieci dar și pe internet.

O caravană de tatuaje pe care scria Aktion geht unter die Haut” (Acțiune care îți intră sub piele) a apărut la o serie de evenimente în această vară. 

Acțiunea a stârnit revolte în rândul parlamentarilor, dar și pe internet

Articolul continuă după reclamă

Participanții la festival au fost invitați să-și tatueze „Klimaticket” (bilet pentru climă) în schimbul călătoriei gratuite cu trenul în toată Austria, timp de un an. Cei din spatele campaniei spun că șase persoane, câte trei la fiecare festival până acum în această vară, și-au făcut un tatuaj și au primit biletul gratuit. Acest bilet anual poate fi folosit în aproape toate mijloacele de transport în comun din Austria, permițând oamenilor să călătorească în toată țara pentru doar 3 euro pe zi, cu reduceri disponibile pentru tineri, seniori și persoane cu dizabilități, potrivit euronews.com.

Pe acelaşi subiect

Costă în total 1.095 de euro pe an și aproximativ 245.000 de persoane au în prezent unul. Austria are o populație de aproape 9 milioane de oameni. Participanților la evenimentele la care a apărut caravana  li s-au oferit gratuit și alte modele de tatuaje legate de transportul public, durabilitate și schimbări climatice. Cei din spatele campaniei spun că la fiecare festival au participat în jur de 10 persoane pe zi.

Oferta pentru călătoriile gratuite cu trenul a fost însă limitată la primele trei persoane care s-au tatuat, la fiecare eveniment. Utilizatorii de pe rețelele de socializare au criticat dur această campanie, după ce caravana a apărut la  Electric Love Festival din Salzburg, în urmă cu șase săptămâni. Oamenii cred că prin aceasă mișcare este încurajat comportamentul iresponsabil din partea tinerilor.

Este aceasta o acțiune atât de exemplară? Motivați adulții tineri să-și facă tatuaje?” a întrebat un utilizator de Instagram. Contul Klimaticket a răspuns pur și simplu cu „responsabilitate personală”.

Criticii au acuzat-o, de asemenea, pe Leonore Gewessler că folosește pielea tinerilor pentru a-și face publicitate politicilor. Henrike Brandstötter, deputat al partidului liberal NEOS din Austria, a mai spus că „a oferi oamenilor bani pentru a le pune reclamă sub piele dezvăluie o viziune inacceptabilă a umanității din partea unui ministru de guvern”.

Leonore Gewessler a declarat însă pentru un post de televiziune că întreaga campanie a fost „desfășurată cu mare grijă”. Ea a dat de înțeles că totul se desfășoară pe timp de zi, pentru că este mai puțin probabul ca tinerii să fie în stare de ebrietate. De asemenea, ea a ținut să menționeze că tatuajele sunt „oferite doar persoanelor cu vârsta peste 18 ani”. Ea a mai spus că majoritatea celor care și-au făcut tatuajele aveau deja unele.

În prezent, nu mai sunt evenimente planificate în acest an, au adăugat ei, și nu sunt încă siguri dacă oferta de bilete gratuite se va repeta în 2024.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Țara care oferă transport în comun gratuit timp de un an persoanelor care vor să se tatueze. Acțiunea a stârnit revolte