Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ţara unde NU e stare de alertă, deşi sunt minus 35 de grade, iar zăpada are un metru!

În Finlanda, iarna durează şase luni cu temperaturi de până la minus 35 de grade Celsius şi zăpadă înaltă de un metru. Chiar şi aşa elevii merg la şcoală, autorităţile nu intră în panică şi mijloacele de transport nu întârzie!

de Redactia Observator

la 29.01.2014 , 09:38

În Finlanda, iarna începe la mijlocul lunii octombrie în Laponia şi în noiembrie în restul ţării. Iarna este cel mai lung sezon, durând 200 de zile în Laponia şi 100 în restul ţării. Cea mai scurtă zi are 6 ore! 

În această perioadă, ninge aproape neîncetat, iar zăpada atinge în unele zone până la 90 de centimetri înălţime. Cea mai rece iarnă începe la finalul lunii ianuarie, iar temperaturile se situează între minus 35 şi minus 45 de grade Celsius în Laponia!  

Articolul continuă după reclamă

În Helsinki, cea mai friguroasă iarnă a fost în 1987, când s-a înregistrat o temperatură de minus 34,3 grade Celsius. Iar cea mai scăzută temperatură din istoria Finlandei a avut loc în 1999, când au fost minus 51,5 grade Celsius. 

Chiar şi în aceste condiţii, Guvernul finlandez nu decretează stare de urgenţă când ninge mai puternic sau viscoleşte. Copiii se duc la şcoală, chiar şi când zăpada are aproape un metru, iar trenurile şi tramvaiele nu întârzie pentru că statul a achiziţionat utilaje performante, dar şi trenuri sau tramvaie de ultimă generaţie! 

Sursa foto: 4rail.net
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ţara unde NU e stare de alertă, deşi sunt minus 35 de grade, iar zăpada are un metru!