Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Toate ţările UE trebuie să facă un inventar detaliat al ajutorului lor militar pentru Ucraina

Uniunea Europeană le-a cerut miercuri celor 27 de state membre un inventar detaliat al sprijinului lor militar pentru Ucraina, pentru a încerca să îl consolideze într-o perioadă când Kievul duce lipsă de muniţii în faţa forţelor ruse, relatează AFP, citat de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 31.01.2024 , 13:30

Ţările UE trebuie să facă un inventar detaliat al sprijinului lor militar pentru Ucraina Ţările UE trebuie să facă un inventar detaliat al sprijinului lor militar pentru Ucraina - Profimedia

''Este important de clarificat situaţia şi de ştiut unde ne aflăm şi unde ne vom fi până la sfârşitul lui martie şi până la finalul anului'', a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor apărării din UE, organizată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE.

Europenii s-au angajat anul trecut să livreze Ucrainei 1 milion de obuze până la finalul lunii martie 2024, dar acest obiectiv nu va fi atins potrivit planului iniţial, au recunoscut mai mulţi miniştri europeni ai apărării. ''Asta va lua puţin mai mult timp'', a indicat ministrul olandez al apărării Kajsa Ollongren.

UE va produce 1,4 milioane de obuze în 2024

Articolul continuă după reclamă

Europenii au livrat aproximativ 300.000 de obuze şi în acest an vor avea o capacitate de producţie de aproximativ 1,4 milioane de obuze, potrivit comisarului european pentru piaţă internă, Thierry Breton. Însă o mare parte a producţiei este exportată către ţări terţe, în detrimentul Ucrainei care se află în război, a recunoscut în această săptămână un înalt demnitar european, sub rezerva anonimatului.

Pe acelaşi subiect

Miercuri, cancelarul german Olaf Scholz şi premierii olandez Mark Rutte, estonian Kaja Kallas, ceh Petr Fiala şi danez Mette Frederiksen au lansat un apel către europeni la ''dublarea eforturilor'' pentru a garanta că sprijinul militar pentru Ucraina va dura ''atât timp cât va fi necesar''.

''Trebuie deci să găsim mijloacele de a accelera livrarea de muniţii de artilerie promise Ucrainei'', au subliniat cei cinci şefi de guvern într-o scrisoare comună publicată miercuri de cotidianul britanic Financial Times.

Şeful diplomaţiei europene a prezentat o propunere de reformare a Instrumentului European pentru Pace, folosit pentru a gestiona donaţiile de arme pentru Kiev. Potrivit propunerii respective, rămâne deschisă posibilitatea ca liderii UE să suplimenteze cu 5 miliarde de euro fondurile Instrumentului European pentru Pace.

Statele membre dezbat de câteva luni care va fi viitorul rol al acestui fond în ajutorul militar pentru Ucraina, Germania sugerând că în prezent eforturile ar trebui să se concentreze pe ajutorul bilateral de la ţările UE luate individual.

Borrell a dat asigurări că Agenţia Europeană pentru Apărare (EDA) este un ''bun mijloc pentru a creşte producţia''. EDA dispune de un buget de aproximativ 1,5 miliarde de euro pentru a finanţa comenzi grupate către industria europeană de apărare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Toate ţările UE trebuie să facă un inventar detaliat al ajutorului lor militar pentru Ucraina