The Guardian: De ce majoritatea ţărilor democrate evită Consiliul pentru Pace al lui Trump
O iniţiativă prezentată drept un nou mecanism global pentru pace riscă să devină, potrivit criticilor, un instrument dominat aproape exclusiv de Donald Trump, stârnind reticenţa marilor democraţii occidentale, potrivit unei analize The Guardian.
"Îți place pacea? Perfect. Atunci ce-ai spune despre înființarea unui grup de țări dedicate acestui ideal, care să colaboreze pentru armonie globală? Nu cel care există deja de 80 de ani, ci unul nou. Cine se înscrie?". Se pare că nu foarte mulți lideri mondiali, punctează The Guardian.
Consiliul pentru Pace, creat anul trecut printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU și menit inițial să aibă un singur obiectiv, implementarea unui plan de pace pentru Gaza, ajunge să semene tot mai mult cu un fief al lui Donald Trump, care i-ar putea permite președintelui american să intervină în afacerile altor țări după bunul plac, scrie jurnalistul Adam Gabbatt.
Majoritatea celor mai influente state occidentale ar urma să evite prima reuniune a Consiliului pentru Pace, programată pentru finalul acestei luni și condusă de Trump. Printre aliații-cheie ai SUA care ar urma să stea deoparte se numără Franța, Germania, Marea Britanie și Canada. Potrivit informațiilor apărute, aceste state ar fi fost descurajate de carta Consiliului, care îi conferă lui Trump un rol dominant.
"Acest consiliu are șansa să fie unul dintre cele mai importante organisme create vreodată în istoria lumii", a declarat Trump într-un discurs susținut în ianuarie despre Consiliul pentru Pace. În același discurs, președintele SUA a spus că bombardamentul ordonat de el asupra unei instalații nucleare iraniene a distrus tot, a susținut că anihilează teroriști în Nigeria și s-a lăudat cu capturarea de către SUA a lui Nicolás Maduro, președintele Venezuelei.
La înființarea sa, în noiembrie, Trump a invitat aproximativ 60 de țări să adere la consiliu. Până în prezent, doar 20 au confirmat participarea: Albania, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bahrain, Belarus, Bulgaria, Egipt, Ungaria, Indonezia, Israel, Iordania, Kazahstan, Kosovo, Mongolia, Maroc, Pakistan, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan și Vietnam. "Puține dintre țările înscrise sunt democrații", a remarcat Reuters.
Când Consiliul de Securitate al ONU a votat înființarea Consiliului pentru Pace ca "administrație de tranziție", anul trecut, scopul declarat era exclusiv implementarea planului de pace în 20 de puncte propus de Trump pentru Gaza. Însă inițiativa a evoluat rapid în altceva, mai precizează sursa citată, Trump vizând obiective mult dincolo de situația din Gaza. De altfel, carta Consiliului pentru Pace, care stabilește obiectivele și structura organizatorică, nu menționează nici măcar o dată Gaza.
Trump nu și-a ascuns ambițiile în discursul din ianuarie. "Vom avea mult succes în Gaza. Va fi un lucru bun de urmărit. Și putem face și alte lucruri. Putem face numeroase alte lucruri. Odată ce acest consiliu va fi complet format, putem face cam orice vrem", a declarat el.
Este o diferență majoră față de anunțurile inițiale ale ONU. Și, probabil, ONU nu a avut în vedere crearea unui consiliu al păcii al cărui președinte să fie Trump pe termen nelimitat.
"Înlocuirea Președintelui poate avea loc doar în urma unei demisii voluntare sau ca urmare a incapacității, stabilită prin vot unanim al Consiliului Executiv", se arată în cartă. Având în vedere că membrii Consiliului Executiv sunt numiți de Trump și includ adjunctul său pentru securitate națională, doi membri ai cabinetului și ginerele președintelui, este puțin probabil ca aceștia să îl declare incapabil. În cazul în care ar decide să se retragă, doar Trump poate desemna succesorul său la conducerea consiliului.
Faptul că Trump ar încerca să domine orice structură din care face parte nu ar trebui să surprindă. Ceea ce pare însă să fi șocat unele state este că el ar configura Consiliul pentru Pace ca pe un rival direct al ONU.
Carta prevede că organizația, la care statele trebuie să contribuie cu 1 miliard de dolari pentru a deveni membre va "asigura o pace durabilă în zonele afectate sau amenințate de conflict" și solicită "un organism internațional de construire a păcii mai agil și mai eficient", formulare interpretată ca o aluzie critică la adresa ONU.
Unele țări au reacționat public. Franța a anunțat că nu va adera, oficiali de la Paris exprimând îngrijorarea că noul consiliu ar putea intra în conflict cu ONU. "Îi voi pune o taxă de 200% pe vinurile și șampaniile lui și va adera, dar nu este obligat să adere", a replicat Trump, referindu-se la președintele francez Emmanuel Macron.
Având în vedere disponibilitatea lui Trump de a se implica în afacerile altor state, există temeri reale legate de acordarea de puteri unui organism pe care îl controlează în asemenea măsură. În calitate de președinte pe viață, el are puterea exclusivă de a convoca reuniunile Consiliului pentru Pace și drept de veto asupra oricărei decizii a Consiliului Executiv. De asemenea, poate revoca membrii acestuia.
În aceste condiții, se pune întrebarea dacă Trump, cunoscut pentru abordarea sa capricioasă în politica externă, marți, de exemplu, a amenințat că va bloca deschiderea unui pod între SUA și Canada, ar trebui să fie omul însărcinat cu aducerea păcii în lume.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰