Video Tragedie la Lochem, în Olanda: o bucată dintr-un pod în construcţie s-a prăbuşit peste oameni. Cel puţin 2 morţi şi 2 răniţi
O parte dintr-un pod în construcţie s-a prăbuşit miercuri în estul Olandei, accidentul fiind soldat cu doi morţi şi doi răniţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.
"Un accident industrial s-a produs în timpul construcţiei unui pod. Din nefericire, două persoane au decedat şi alte două sunt rănite", au declarat autorităţile locale pe reţeaua socială X. O anchetă a fost declanşată pentru a determina cauzele accidentului, survenit deasupra unui canal la Lochem, potrivit autorităţilor.
O jurnalistă de la publicaţia locală De Stentor, prezentă la faţa locului, a declarat că muncitori încercau să înalţe arcadele podului atunci când s-a produs accidentului. "Brusc, s-a auzit un zgomot enorm. O arcadă întreagă a început să se balanseze. Apoi totul a căzut. Am văzut doi muncitori căzând", a declarat ea.
Bucăţi de pod prăbuşite, în Olanda
- Adolescent de 16 ani, arestat după ce şi-a ameninţat profesorul de filosofie că-i va tăia gâtul, în Franţa
- Cum au murit principalii opozanţi ai lui Vladimir Putin. Alexei Navalnîi este cel mai recent caz dintr-un lung şir...
- O fetiţă de cinci ani a murit, după ce a fost îngropată în nisip pe o plajă din Florida
Potrivit inspecţiei muncii din Olanda, citată de agenţia de presă ANP, bucăţi din pod au căzut peste cel puţin două persoane. În imagini publicate de media olandeze, puteau fi văzute elicoptere survolând locul accidentului, unde soseau ambulanţe, relatează Agerpres.
Numeroşi salariaţi au fost martori ai accidentului şi beneficiază de suport psihologic, au informat autorităţile. "Primele noastre gânduri se îndreaptă către apropiaţii victimelor", au adăugat ele. Multe persoane curioase să vadă cum avansează lucrările au asistat de asemenea la accident, pentru că fusese anunţat că asamblarea podului va începe miercuri, potrivit ANP.
Max Schurink, şeful de proiect din provincia Gueldre, unde se află şantierul, a declarat că a văzut accidentul cu ochii proprii şi că este "extrem de şocat". "Sunt foarte îngrijorat pentru colegii care sunt acolo", a declarat Schurink pentru De Stentor.
Potrivit lui, condiţiile de muncă de pe şantier erau în ordine. El a cerut "să nu se facă speculaţii" asupra cauzelor accidentului şi ca oamenii să se gândească în primul rând la victime şi la salariaţii afectaţi de accident. "Este şi aşa destul de tragic", a încheiat Max Schurink.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰