Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Trăiască Putin, trăiască Rusia, jos Franța!" Proteste violente în fața ambasadei franceze din Niger. Puciștii acuză Parisul că ar pregăti o intervenție militară

Scene tensionate și chiar violente au avut loc duminică în fața Ambasadei Franței din Niger, în timp ce mii de oameni care susțin lovitura de stat militară și-au exprimat furia față de politica pe care Franța a avut-o față de fosta sa colonie. Demonstranții și-au anunțat sprijinul față de președintele rus Vladimir Putin, în ciuda apelurilor din partea Kremlinului pentru eliberarea președintelui ales democratic al țării, Mohamed Bazoum. În tmpul evenimentelor, se puteau auzit lozinici ca "Trăiască Putin, trăiască Rusia, jos Franța", notează CNN.

de Redactia Observator

la 01.08.2023 , 10:06

Forțele de securitate nigeriene au fost văzute folosind gaze lacrimogene în încercarea de a dispersa protestatarii. O fotografie de la fața locului arătată cum unii dintre aceștia ar fi încercat să pornească un incendiu în afara ambasadei. Biroul președintelui Emmanuel Macron a declarat că Franța va riposta imediat împotriva oricui atacă cetățenii sau instituțiile franceze din Niger. 

Militarii care l-au răsturnat de la putere săptămâna trecută pe preşedintele Nigerului, Mohamed Bazoum, au acuzat luni Franţa că pregăteşte o intervenţie armată pentru readucerea acestuia la putere, transmite AFP.

Franța acuzată de puciști că ar vrea să intervină în Niger

Articolul continuă după reclamă

Într-un comunicat difuzat luni de televiziunea naţională, puciştii afirmă că "pe linia sa de conduită, în sensul identificării de căi şi mijloace pentru o intervenţie militară în Niger, Franţa - cu complicitatea unor nigerieni - a ţinut o şedinţă la statul-major al Gărzii Naţionale din Niger, pentru a obţine autorizaţiile politice şi militare necesare".

Pe acelaşi subiect

Colonelul Amadou Abdramane, membru al noii conduceri militare din Niger, citat de Reuters, a afirmat tot luni că guvernul răsturnat de la putere a autorizat Franţa să atace sediul preşedinţiei de la Niamey pentru a-l elibera pe Bazoum. Ofiţerul a precizat chiar că autorizaţia este semnată de ministrul de externe al Nigerului, Hassoumi Massoudou, în calitate de premier. Reuters nu a reuşit să ia legătura cu Massoudou pentru a obţine un comentariu.

Franţa, fosta putere colonială din Niger, a condamnat lovitura de stat şi a cerut reinstalarea preşedintelui ales democratic în 2021, însă nu şi-a declarat intenţia de a interveni. Duminică însă, după ce mii de nigerieni au demonstrat în faţa ambasadei Franţei de la Niamey în sprijinul puciştilor, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat că "nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale" şi că Parisul va reacţiona "imediat şi ferm" într-un astfel de caz.

Într-un alt comunicat, militarii care au preluat puterea în Niger au acuzat "serviciile de securitate" al unei puteri occidentale neprecizate că au folosit duminică gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor din capitală, dintre care şase au fost răniţi şi spitalizaţi. AFP relatează că înainte de a fi alungaţi de gaze, unii demonstranţi încercaseră să pătrundă în clădirea ambasadei Franţei.

Puciştii au avertizat deja că orice încercare a unor forţe străine de a-l elibera pe Bazoum ar duce la vărsări de sânge şi haos. Liderii din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), reuniţi duminică în Nigeria, le-au transmis un ultimatum militarilor din Niger să restabilească ordinea constituţională în termen de o săptămână. Conducătorii africani participanţi la întrunirea de la Abuja nu au exclus o intervenţie în forţă. Nigerul a fost până acum un partener strategic al Franţei în lupta împotriva jihadiştilor. Pe teritoriul ţării africane se află în prezent circa 1500 de militari francezi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Ştiri externe » "Trăiască Putin, trăiască Rusia, jos Franța!" Proteste violente în fața ambasadei franceze din Niger. Puciștii acuză Parisul că ar pregăti o intervenție militară