Trei bărbaţi, printre care şi un român, au fost arestaţi în Germania pentru folosirea unor dispozitive explozive improvizate
Un cetăţean român, un bosniac şi un italian au fost arestaţi în Germania pentru comiterea de infracţiuni circumscrise regimului substanţelor explozive, al traficului de droguri, al armelor şi muniţiilor, precum şi al infracţiunilor de natură economico-financiară.
"În primul semestru al acestui an, în cadrul cooperării iniţiate de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu autorităţile poliţieneşti competente din Germania, au fost transmise partenerilor germani informaţii obţinute de poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), privind posibilitatea comiterii de infracţiuni pe teritoriul Germaniei, prin utilizarea unor dispozitive explozive improvizate", informează un comunicat al IGPR, conform Agerpres.
În urma verificării datelor comunicate de partea română, autorităţile poliţieneşti germane au demarat procedurile investigative, în vederea documentării activităţii infracţionale. "Pe parcursul cercetărilor, Poliţia Germană a depistat astfel de dispozitive explozive improvizate, iar la data de 17 octombrie au fost puse în executare mai multe mandate de percheziţie domiciliară, pe teritoriul Germaniei, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mai multe probe", arată sursa citată.
Potrivit IGPR, urmează sa fie continuată cooperarea dintre autorităţile poliţieneşti române şi germane, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰