Treispreze oameni UCIŞI în urma mai multor lovituri aeriene care vizau o bază a talibanilor, în Afganistan!
Treisprezece civili au fost uciși luni de forțele afgane în urma unor lovituri aeriene, raiduri ce au vizat o bază a talibanilor din provincia de vest Herat, au anunțat marți responsabili locali, informează AFP, citat de Agerpres
Treisprezece civili au fost uciși luni de forțele afgane în urma unor lovituri aeriene, raiduri ce au vizat o bază a talibanilor din provincia de vest Herat, au anunțat marți responsabili locali, informează AFP, citat de Agerpres
Raidurile efectuate luni seara au vizat o închisoare și o bază a talibanilor în districtul instabil Shindand, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al provinciei, Jilani Farhad, însă au lovit de asemenea locuințe ale civililor din apropiere.
'Din nefericire, 13 civili, printre care femei și copii, au fost uciși în lovituri aeriene, iar alți șapte au fost răniți', a declarat el. De asemenea, au fost uciși cel puțin 16 talibani.
Poliția provinciei a confirmat loviturile aeriene și victime în rândul civililor.
La Kabul, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Dawlat Waziri, a confirmat la rândul său efectuarea acestor atacuri de către forțele aeriene afgane. 'Potrivit informațiilor noastre, 18 combatanți talibani au fost uciși în atacurile aeriene, însă am auzit vorbindu-se de posibile victime civile și noi vom ancheta pe marginea acestui lucru', a spus el.
Numărul de civili uciși în Afganistan a atins un punct culminant de la începutul ținerii evidenței, în 2009. Doar în primul semestru al lui 2017, 1.662 de persoane au fost ucise și peste 3.500 au fost rănite, potrivit ONU.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰