Video Tren lovit cu drone, la graniţa Poloniei. Pe aceeaşi rută trecuseră Boris Johnson şi un fost şef al CIA
Vladimir Putin pare că se joacă tot mai mult cu nervii NATO. După incidentul de la graniţa Poloniei, apar acum informaţii care ridică şi mai multe semne de întrebare. Trenul lovit de drona rusească circula pe o rută pe care, cu puţin timp înainte, călătoriseră şi fostul premier britanic Boris Johnson, dar şi un fost şef al CIA. Într-o reuniune de urgenţă, premierul Donald Tusk a anunţat că punctele de trecere a frontierei vor funcţiona în condiţii speciale în lunile următoare.
Trenul care circula de la Kiev la Varşovia a fost lovit de drone la nici doi kilometri de graniţa cu Polonia, sub privirile disperate ale pasagerilor. Noroc a fost că autorităţile au detectat imediat ameninţarea, iar călătorii au fost evacuaţi de urgenţă. Printre ei, şi o cântăreaţă din Ucraina. "În timp ce alergam printr-un câmp, o dronă Shahed a lovit trenul. Am auzit-o. Slavă Domnului că eram departe, pentru că am fugit foarte repede. Eram cu fiica mea mai mică. Sincer, sunt în stare de şoc", a declarat Olya Polyakova, cântăreaţă din Ucraina.
Ca prin urechile acului au scăpat şi fostul premier britanic Boris Johnson, dar şi un fost şef CIA
Ca prin urechile acului au scăpat şi fostul premier britanic Boris Johnson, dar şi un fost şef CIA. Oficialii se întorceau de la Kiev la bordul altui tren care a trecut prin zonă cu puţin timp înainte de bomabrdament. Ruşii nu s-au oprit aici. Tot pe partea ucraineană, dar aproape de Polonia, au lovit un camion. Un incendiu puternic a cuprins şi o benzinărie. "Teroarea lui Vladimir Putin bate la uşile Uniunii Europene şi ale NATO. Tocmai de aceea, măsurile parţiale sunt insuficiente în prezent. Sunt necesare sancţiuni severe, sprijin militar continuu pentru Ucraina şi o presiune maximă asupra Rusiei", a declarat Andrii Sybiha, Ministrul ucrainean de Externe.
La Varşovia, premierul Donald Tusk a convicat o reuniune de urgenţă. "Vom opera într-un regim de alertă maximă, pentru că din ceea ce ştim, ne aşteptăm ca Rusia să îşi intensifice acţiunile în următoarele săptămâni şi luni. Nu putem exclude ca această escaladare să afecteze teritoriul nostru", a declarat Donald Tusk. Bombardamentele au continuat şi în ultimele ore, de ambele părţi. Forţele ucrainene au atacat infrastructura energetică din oraşul Mariupol. Din Irlanda de pe terenul de golf, Donald Trump i-a transmis un avertisment lui Zelenski.
"Domnul Zelenski trebuie să facă un singur lucru. Trebuie să înceteze să distrugă rezervele de motorină din Rusia. Să atace ţintele, dar nu motorina, pentru că provoacă o penurie de motorină", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. Cele mai recente atacuri au loc la doar o săptămână după ce emisarii americani au prezentat la Moscova şi Kiev un nou plan de pace.
