Trump a anunţat că un suspect în cazul asasinării lui Charlie Kirk a fost prins. FBI confirmă
Donald Trump a anunţat că un suspect în cazul asasinării lui Charlie Kirk a fost prins şi este reţinut de poliţie, informează CNN. FBI a confirmat, printr-o conferinţă de presă, informaţia oferită de preşedintele american.
UPDATE: FBI a confirmat reţinerea suspectului în cazul asasinatului lui Charlie Kirk. Este vorba despre Tyler Robinson, un tânâr în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în Utah
"Cred că e sigur să spun că l-am prins", a declarat Donald Trump. Preşedintele SUA a mai precizat că "cineva foarte apropiat" l-a denunţat pe suspectul în cazul asasinării lui Charlie Kirk. Un anunţ oficial în acest sens va fi făcut în cursul serii.
Trump speră ca ucigaşul lui Kirk să primească pedeapsa cu moartea
Donald Trump a mai spus că speră ca cel care l-a ucis să primească pedeapsa capitală şi să fie condamnat la moarte. "Kirk a fost cea mai drăguţă persoană din lume, a fost ca un fiu pentru mine, şi nu merita o asemenea soartă", a declarat Trump. Preşedintele american a spus că nu a avut puterea nici până acum să se uite la clipurile care surprind exact momentul în care Charlie Kirk este împuşcat.
Charlie Kirk avea 31 de ani şi lasă în urmă doi copii mici. Kirk are mai bine de 5 milioane de următori pe platforma X şi peste 7 milioane de urmăritori pe TikTok. De asemenea, era gazda unui podcast cu milioane de urmăritor. Într-una dintre ediţii a comentat şi alegerile prezidențiale din România. Era împotriva avortului, anti-imgraţie şi susţinea dreptul americanilor de a deţine arme de foc.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰