Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump comemorează victimele atacului din 11 septembrie: "Cei mai curajoşi şi mai buni oameni din America"

La 24 de ani de la atacurile teroriste care au schimbat istoria Statelor Unite, victimele au fost amintite în ceremonii emoţionante. Eroii zborului United Airlines 93 au fost numiţi, unul câte unul, în Pennsylvania, iar familiile celor ucişi în New York şi-au adus aminte de cei dragi cu durere în suflet. Tot ieri, Donald Trump şi soţia sa au mers la Pentagon.

de Redactia Observator

la 12.09.2025 , 08:56

Pe amprenta Turnurilor Gemene, numele tuturor celor 2983 de victime care au pierit în urma atentatului au fost rostite cu durere în glas. La aproape un sfert de veac de la atacurile teroriste care au marcat întreaga lume, întreaga ţară a încremenit în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa.

"A mers la muncă şi nu s-a întors niciodată acasă. El era în turnul sudic, la un etaj superior şi nu s-a întors niciodată acasă" a povestit nepoata unei victime.

"Simt că după 24 de ani sunt pregătită şi psihic să fac faţă. Acum este un lucru bun că soţul meu a venit acasă. L-au găsit după şapte zile" a spus soţia unui pompier.

Articolul continuă după reclamă

În Shanksville, eroii zborului United Airlines 93 au fost amintiţi pentru curajul lor.

"Acei oameni au luat o decizie împreună care a schimbat lumea pentru totdeauna în urmă cu 24 de ani. Decizia lor să lupte împotriva teroriştilor care le-au deturnat avionul a salvat un număr uriaş de vieţi şi a salvat Capitoliul SUA, simbolul şi centrul democraţiei noastre" a declarat Stephen Clark.

Trump, despre victimele tragediei: "Îi vom onora întotdeauna"

Donald Trump şi soţia sa, Melania au participat, la randul lor, la o ceremonie comemorativă la Pentagon.

"Ne aducem aminte de cei mai curajoşi şi mai buni oameni din America şi de iubirea pe care au arătat-o celor dragi în ultimele lor momente. În amintirea lor, ne luăm un angajament solemn şi facem o promisiune nobilă. Îi vom onora, întotdeauna, pe eroii noştri minunaţi. Sunteţi eroii noştri" a spus preşedintele SUA, Donald Trump.

Mai apoi, cuplul prezidenţial a depus o coroană de flori la capelă.

Tragedia din 11 septembrie 2001 a dus la moartea a peste 3.000 de oameni, printre care şi 7 români, iar 25 de mii au fost răniţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Trump comemorează victimele atacului din 11 septembrie: "Cei mai curajoşi şi mai buni oameni din America"