Trump despre succesorul lui Khamenei: Atacul a fost atât de reuşit încât cei la care ne gândeam sunt morţi
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că atacurile în care a fost ucis liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, au dus, de asemenea, la moartea candidaţilor pe care Washingtonul îi avea pentru o tranziţie a puterii la Teheran.
Într-un interviu acordat ABC News, Donald Trump a spus că au fost identificaţi candidaţi posibili pentru a prelua controlul asupra Iranului după moartea lui Khamenei, confirmată sâmbătă de Teheran, dar aceştia au murit în campania de atacuri comune americano-israeliene pentru decapitarea regimului, potrivit Agerpres care citează EFE.
"Atacul a fost atât de reuşit încât am eliminat majoritatea candidaţilor. Nu va putea fi nimeni dintre cei la care ne gândeam pentru că toţi sunt morţi. Chiar şi locurile doi şi trei sunt morţi", a mărturisit Trump, care a cerut poporului iranian să preia puterea pe cont propriu.
Potrivit televiziunii de stat Press TV, în bombardamentele de sâmbătă au murit comandantul-şef al Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohamad Pakpur, secretarul Consiliului Apărării, Ali Shamjani, şeful Statului Major al forţelor armate, generalul Abdorrahim Musavi, şi ministrul apărării din Iran, Aziz Nasirzadeh.
Au supravieţuit preşedintele Iranului, Masud Pezeshkian, şi Ali Larijani, şeful securităţii şi noul om forte al regimului ayatolahilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰