Tsipras speră într-o reducere a datoriei Greciei începând din noiembrie
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras s-a declarat miercuri încrezător în posibilitatea de a obține, începând din luna noiembrie, o reducere importantă a datoriei publice, pe care creditorii Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional 's-au angajat' să o studieze
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras s-a declarat miercuri încrezător în posibilitatea de a obține, începând din luna noiembrie, o reducere importantă a datoriei publice, pe care creditorii Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional 's-au angajat' să o studieze
'Ceea ce este important este că am avut un angajament (al creditorilor) privind o reducere a datoriei, care va interveni în noiembrie după primul audit al programului' de ajutor financiar ai cărui termeni sunt negociați în prezent de Atena cu UE și FMI, a declarat șeful guvernului elen, într-un interviu de două ore la postul de radio 'Sto Kokkino', apropiat partidului său Syriza.
Guvernul elen solicită o reducere a datoriei țării, aflată în prezent la 170% din PIB și care nu poate decât să se mărească odată primirea noului ajutor de peste 80 de miliarde de euro.
Ideea acestei restructurări, ce ar prelungi scadențele și ar micșora dobânzile, a raliat treptat partenerii Greciei, în pofida incertitudinilor legate de calendarul său.
Discuțiile privind termenii noului plan de asistență au început luni la Atena și ar urma să se încheie până la mijlocul lunii august.
'Vom pune în aplicare angajamentele acordului (din 13 iulie, de la Bruxelles), fie că suntem de acord sau nu. Nu mai mult, dar nici mai puțin', a dat asigurări Tsipras, precizând că încheierea acestor negocieri este singura modalitate de a se pune capăt speculațiilor privind o ieșire a Greciei din zona euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰