Video Va invada Turcia Israelul aşa cum a ameninţat Erdogan? Explicaţiile expertului Ioana Bercean

Ministrul de Externe israelian a reacţionat şi mai dur şi l-a comparat pe Recep Erdogan cu Saddam Hussein. Ba chiar a insinuat că ar putea avea aceeaşi soartă cu fostul lider irakian. Nici ministrul de Externe turc nu s-a lăsat mai prejos şi l-a comparat pe Benjamin Netanyahu cu Adolf Hitler, cu precizarea că amândoi sunt vinovaţi de genocid. 

La scurt timp după declaraţiile oficialilor din Ankara, liderul olandez de extremă dreapta şi-a exprimat dorinţa ca Turcia să fie dată afară din NATO. 

Am discutat despre toate aceste evoluţii din Orientul Mijlociu cu Ioana Bercean, cercetătoare ştiinţifică la Academia Română şi expertă în tot ceea ce ţine de Orientul Mijlociu. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de Ioana Bercean:

Vezi și

- Nu asistăm la nimic nou. Dacă ne ducem puţin în urmă şi contextualizăm un pic ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, vedem că Turcia a mai mediat la un moment dat sau a încercat să medieze un proces de pace între palestinieni şi Israel. I-a reuşit până la un moment dat, până când Israelul a bombardat până să anunţe sau a avut un atac fără să anunţe partea turcă, care la acea vreme, în 2008, era mediatoarea unui posibil, la vremea aceea, proces de pace, în timp ce preşedintele Erdogan se afla chiar la Forumul de la Davos şi atunci a făcut celebra declaraţie pe care o parafrazez din memorie - "Niciunui şef sau lider al unui sat nu i se vorbeşte atât de răstit şi nu i se ridică vocea (n.r. - asta făcând trimite la zgomotele puternice ale bombardamentelor), darămite prim-ministrului Turciei". Acela a fost un prim moment în care relaţiile dintre Israel şi Turcia s-au răcit foarte mult.

- Din 2008 şi până acum, relaţia dintre Israel şi Turcia a fost cu suişuri şi coborâşuri şi, chiar înainte de atacul terorist din 7 octombrie, noi toată comunitatea internaţională sau cei care ne uităm mai îndeaproape în special la ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu am realizat că s-a produs o reîncălzire, o reluare a dialogului diplomatic şi a relaţiilor diplomatice, economice şi politice dintre cele două ţări.

- Declaraţia lui Recep Erdogan mi-aş permite să o pun într-un context aparte pentru că cred că au trecut mai mult de două luni de când preşedintele Turciei nu a fost foarte vizibil, iar noi ne-am obişnuit în ultimii doi ani ca domnia sa să apară în diverse segmente ale discuţiilor şi ale evenimentelor ca potenţial mediator între Ucraina şi Rusia, ca potenţial mediator între orice altceva ar exista pe plan regional. 

- În ultimele două sau chiar trei luni Recep Erdogan a fost destul de, haideţi să nu spunem neapărat tăcut, dar destul de discret. Ori noi am văzut că acea declaraţie a fost făcută într-un context restrâns, în cadrul propriului partid. Deci a fost un discurs, pe de o parte, pentru publicul strict intern sau pentru votanţii domniei sale, pentru că există o parte a populaţiei turce care îşi doreşte ca această putere regională să fie mai vizibilă, să fie mai influentă, să facă parte din marile dosare nu doar regionale, cât şi internaţionale. 

- Totuşi, dacă citim puţin printre rânduri, sau cel puţin aceasta este evaluarea mea, acel discurs, despre care domnul Erdogan ştia că va fi televizat, a făcut deja înconjurul lumii, a fost şi un mesaj pentru liderii occidentali care, într-un exerciţiu etic şi profesional, noi vedem că s-au încercat diverse soluţii pentru civilii din Gaza, în toate capitalele occidentale au fost diverse discursuri de îndemnare spre dialog, spre diplomaţie şi aşa mai departe, dar practic nu s-a întâmplat aproape nimic. Ori noi suntem în momentul în care avem, deja, peste 15.000 de victime din rândul civililor în Fâşia Gaza. Sigur, datele sunt contestate de partea israeliană dar, totuşi, avem acei bebeluşi care au fost victime ale întreruperii curentului şi aşa mai departe.

- Eu aş merge până într-acolo încât aş spune că Turcia nu o să intre în Fâşia Gaza, nu va invada Israelul, nu o să avem un răspuns dintr-acestea pe care unii deja şi-l imaginează sau, de ce nu, poate chiar şi-l doresc pentru că ar fi un subiect foarte interesant de comentat.

- Referitor la ceea ce făcea trimitere preşedintele Erdogan, la intervenţia din Nagorno-Karabah, acolo, că ne place sau nu ne place, s-a făcut o evaluare a civililor. Sigur, poate fi discutat cui aparţine acea zonă, asta e o altă discuţie, dar acea evacuare a civililor armeni din acea zonă s-a făcut fără pierderea unei singure vieţi omeneşti.

- Despre acea localitate, din Înălţimile Golan, unde o rachetă Hezbollah a lovit un teren de fotbal, ucigând 12 copii şi adolescenţi, trebuie spus, în primul rând, că Înălţimile Golan nu aparţin, de iure, Israelului. Ele au fost anexate în urma războiului din 1967. În 1981, Israelul a oferit cetăţenie locuitorilor respectivi şi cei mai mulţi dintre cetăţeni au declinat oferta primită. Au declinat cetăţenie pentru că vorbim despre o populaţie arabă, vorbitoare de limba arabă. Cei mai mulţi dintre ei aparţin religiei druide. Vorbim despre o religie eclectică. Nu sunt nici musulmani, nu sunt nici creştini, undeva lângă. Ei nu sunt evrei, sunt arabi, vorbitori de limbă arabă, ca atare. În 2019, după ce preşedintele Donald Trump a transformat America în singurul stat care recunoaşte apartenenţa Înălţimilor Golan la Israel. Deci este singurul stat din lume care recunoaşte acest lucru. Totuşi, din punct de vedere legal, internaţional, al Organizaţiei Naţiunilor Unite, nu există nicio rezoluţie în acest sens, deci este încontinuare considerat un stat anexat ilegal.

- În 2019, în Înălţimile Golan a fost o manifestaţie foarte consistentă a populaţiei din regiunea respectivă împotriva guvernului israelian. Iar ceea ce se întâmplă acum este foarte interesant pentru că, sigur, acest atac este atribuit grupării Hezbollah, pentru că a fost o rachetă de provenienţă iraniană, dar este pentru prima oară din toată această saga dintre Israel şi Hezbollah când gruparea Hezbollah nu recunoaşte acest atac. Bun, putem să ne gândim sau să presupunem că nu au fost ei, dar este puţin probabil. Mai degrabă ei refuză să admită acel atac pentru că victimele acelei rachete sunt din populaţie arabă, vorbitoare de limba arabă, tineri şi adolescenţi, aşa cum s-a menţionat. 

- Este foarte complicat pentru premierul Netanyahu, deşi analitic vorbind, atât din perspectiva relaţiilor internaţionale, cât şi din perspectiva militară, premierul şi-ar dori deschiderea unui nou război pentru că, o dată ce lucrurile se vor fi aşezat cândva, la un moment dat, în Gaza, domnia sa va fi puţin vulnerabil din perspectiva politicii interne, ori un nou război i-ar perpetua rămânerea la putere, pentru că este foarte greu să schimbi şi nici nu este indicat să schimbi un lider pe timp de război. Nu este singurul caz, de altfel. Avem şi în Ucraina aceeaşi situaţie.

- Un nou război, pentru că acesta ar fi al treilea, presupus, nu cred că se va întâmpla pe termen scurt şi mediu. Ar fi al treilea război dintre Israel şi Hezbollah, ori despre primele două nu putem spune că au avut un câştigător cert. Ba, mai mult, în al doilea război dintre Israel şi Hezbollah a fost pentru singura dată în istoria războaielor arabo-israeliene când Israelul a cedat un teritoriu pe care deja îl cucerise şi anume partea aceea a Libanului care se învecinează cu Israelul.

- Lucrurile au evoluat din 2006 şi până acum, dar trebuie să ţinem minte că Hezbollah nu este Hamas. Hezbollah este o armată în sine, este aproape un stat în stat. Hezbollah are o aripă politică mult mai consistentă şi mult mai bine organizată decât Hamas. Hezbollah face parte din Parlamentul libanez. Libanul nu are tocmai putere asupra Hezbollah, mai degrabă Libanul este controlat aproape în întregime de ... sau măcar are influenţa politică dinspre Teheran, iar Hezbollah, partea militară şi cea politică, controlează aproape în întregime Libanul. Mai mult decât atât, dacă Libanul, aşa cum îl cunoşteam noi, mă rog, nu noi ci cei de dinaintea noastră, dar noi am învăţat asta, era un stat în care populaţia creştină era cea majoritară, acum cu siguranţă populaţia majoritară este cea musulman şiită. Această populaţie se simte foarte apropiată de Iran. Iar Hezbollah controlează cea mai parte, atât militar, cât şi politic. 

- O confruntare între armata israeliană şi Hezbollah, în condiţiile în care mai există un front deschis în Fâşia Gaza, ar fi foarte complicată. Pentru că vorbim despre o armată de peste 300.000 de persoane, o armată bine antrenată, care a fost bine antrenată de-a lungul timpului şi până în zilele noastre, o armată foarte bine echipată, din perspectiva capabilităţilor militare, inclusiv cu cele mai recente tipuri de rachete construite de Iran. Ar fi un front mult mai complex, mult mai complicat şi, până la urmă, ar fi un război pe care Israelul nu are siguranţa că îl va câştiga. Nu va fi uşor nici pentru Hezbollah.

- Vedem toate presiunile din cancelariile occidentale. Cred că trebuie să învăţăm să citim printre rânduri. Nu neapărat noi ci în general, pentru că amiralul John Kirby, de exemplu, în înţelegerea mea, transmite Israelului un mesaj foarte clar. John Kirby a spus în felul următor - "Israelul are dreptul să se apere", dar nu a spus că Înălţimile Golan fac parte din teritoriul israelian.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰