Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turcia: Mai mulți răniți într-o explozie produsă în timpul unui miting al principalului partid kurd

Mai multe persoane au fost rănite vineri într-o explozie produsă în circumstanțe încă incerte la Diyarbakir, în sud-estul țării, în timpul unui miting electoral al principalului partid kurd, cu două zile înainte de alegerile legislative

de Redactia Observator

la 05.06.2015 , 20:03

Mai multe persoane au fost rănite vineri într-o explozie produsă în circumstanțe încă incerte la Diyarbakir, în sud-estul țării, în timpul unui miting electoral al principalului partid kurd, cu două zile înainte de alegerile legislative

Potrivit media turce, explozia s-a produs la un transformator electric dintr-o piață din orașul majoritar kurd, unde zeci de mii de susținători ai Partidului Democrat Popular (HDP) s-au adunat pentru a asculta un discurs al liderului formațiunii, Selahatin Demirtas.

Ambulanțele au sosit imediat la fața locului pentru a-i evacua pe răniți, iar organizatorii au anunțat prin sistemul de amplificare că explozia a fost generată de o problemă electrică la un transformator din apropiere și au făcut un apel la calm. Potrivit agenției de stat Anadolu, șase persoane au fost rănite în explozie.

Articolul continuă după reclamă

După producerea exploziei, poliția a folosit tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe participanții la miting, relatează Reuters.

Campania electorală în vederea alegerilor legislative de la 7 iunie a fost marcată de numeroase violențe care au vizat în primul rând HDP.

Miercuri seară, șoferul unei mașini care purta culorile partidului a fost împușcat mortal la Bingol de o persoană necunoscută. Luna trecută, două explozii care au vizat sediile partidului din orașele Adana și Mersin s-au soldat cu mai mulți răniți.

Scorul pe care îl va obține duminică HDP este o variabilă importantă pentru parlamentul turc. Dacă formațiunea va reuși să depășească pragul de 10% și să intre în Parlament, formațiunea ar putea priva Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Recep Tayyip Erdogan de majoritatea de 330 de deputați de care are nevoie pentru o revizuire constituțională care să-i permită șefului statului să-și întărească atribuțiile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Turcia: Mai mulți răniți într-o explozie produsă în timpul unui miting al principalului partid kurd