Ucisă şi incendiată cu anvelope şi cartoane. Destinul tragic al Nicoletei Neaţă, românca ajunsă în Italia pe când era doar o copilă (Video)
Nicoleta Vasilica Neaţa a fost ucisă, iar mai apoi incendiată, la Modena, în Emilia-Romagna, în noaptea de 29 spre 30 august. Un destin tragic, marcat de un lung şir de întâmplări triste.
Nicoleta Vasilica Neaţa a fost ucisă, iar mai apoi incendiată, la Modena, în Emilia-Romagna, în noaptea de 29 spre 30 august. Un destin tragic, marcat de un lung şir de întâmplări triste.
Rămăşiţele carbonizate ale fetei au fost găsite în zona San Donnino, aproape de lacurile Vivinatura, o zonă izolată și cunoscută ca fiind frecventată de prostituate.
Tot ce mai rămăsese din trupul fetei se afla între trei caucicuri, în spatele cabinei de taxare de pe autostrada Modena Sud. Tânăra de 31 de ani a fost incendiată, sub un foc alimentat de cartoane, anvelope vechi și pagini din manuale școlare.
Ulterior, cadavrul a fost dezmembrat de animalele sălbatice.
Pentru uciderea Vasilicăi Nicoleta Neaţa, carabinierii l-au arestat pe Raffaele Esposito, de 34 de ani, bucătar, care, în timpul audierilor, a recunoscut şi alte fapte oribile, precum răpire și violență sexuală, fapte comise în numai 10 zile, între august și septembrie.
Cine era Vasilica Nicoleta Neața
Născută și crescută în România, Vasilica Nicoleta Neața a ajuns în Italia pe când era doar o copilă și, după ce a locuit la Bassano și Vicenza, s-a mutat la Modena.
A devenit prostituată, iar viața sa a fost împovărată cu accidente și bătăi primite deja pe când „lucra” în zona orașului Vicenza.
În noaptea dintre 29 și 30 august, Nicoleta a urcat în mașina Lancia Y a lui Raffaele Esposito și nu s-a mai întors acasă.
Dintre puținele rămășițe ale Vasilicăi, găsite sub cenușă de către anchetatori, nu mai exista practic nimic care să ducă la identificarea ei. Putea rămâne un alt cadavru neidentificat dacă nu ar fi fost un șurub care, cu 5 ani în urmă i-a fost implantat în femur pentru a susține osul. O proteză cu un cod precis, numai două de acest fel în Italia până acum, care a dus rapid la identificarea conaționalei noastre.
Accidentată și abandonată pe stradă
Proteza îi fusese implantată la spitalul San Bortolo din Vicenza. Era în anul 2013 și Vasilica practica prostituția la Vicenza pe atunci. La ora 4:00 dintr-o noapte de la mijlocul lunii decembrie a acelui an, femeia fusese lovită de o mașină în timp ce stătea pe trotuarul din Viale San Lazzaro, în fața numărului 127.
Nu primise imediat ajutor, a fost accidentată și abandonată de șoferul mașinii Fiat Brava care a lovit-o, în mijlocul drumului. Șoferul a fugit de la locul accidentului, lăsând mașina tamponată de o vitrină a unui magazin din apropiere și pe Vasilica jos, pe asfalt.
În stare gravă, românca a fost internată la spitalul în Vicenza și în zilele următoare a fost operată pe femur. A stat mai multe zile în spital și s-a refăcut, nu pentru altceva, se pare, ci pentru a ieși din nou, în stradă, pentru a se prostitua.
Trei ani mai târziu, în anul 2016, Vasilica o pățea din nou, a fost bătută crunt cu pumnii și picioarele de o cunoștință, și aşa ajuns din nou la spitalul din Vicenza, scrie rotalianul.com.
Terorizată de bărbatul care o bătuse – probabil proxenetul ei – nu a acceptat să facă o plângere împotriva acestuia și s-a mutat în Emilia-Romagna, unde a continuat să se prostitueze. Aici, într-o noapte de sfârșit de august, a întâlnit un bărbat și a acceptat să se urce în mașina sa. Ca să fie ucisă, arsă și mâncată de animale. Din resturile trupului său, lipseau membrele, anchetatorii spun că probabil au fost mâncate de porcii mistreți din zonă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰