Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina în beznă. Alimentarea cu energie electrică ar urma să fie întreruptă până la 16 ore pe zi

Alimentarea cu energie electrică urma să fie întreruptă duminică între opt şi 16 ore în majoritatea regiunilor Ucrainei, a declarat operatorul de stat Ukrenergo, după ce atacurile ruseşti care au vizat infrastructura energetică au redus capacitatea de generare a ţării la "zero".

de Redactia Observator

la 09.11.2025 , 15:36

Ucraina în beznă. Alimentarea cu energie electrică ar urma să fie întreruptă până la 16 ore pe zi Ucraina în beznă. Alimentarea cu energie electrică ar urma să fie întreruptă până la 16 ore pe zi - Profimedia

Moscova, care a intensificat atacurile asupra infrastructurii Ucrainei în ultimele luni, a lansat sute de drone asupra instalaţiilor energetice din toată ţara în noaptea de vineri spre sâmbătă, ucigând cel puţin şapte persoane, potrivit oficialilor ucraineni, citaţi de The Guardian.

Atacurile ruseşti au întrerupt alimentarea cu energie electrică, căldură şi apă în mai multe oraşe ucrainene, compania energetică de stat Ţenterenergo avertizând că "a scăzut la zero" capacitatea de generare.

Ukrenergo a declarat că au fost efectuate reparaţii şi că sursele de energie au fost redirecţionate.

Articolul continuă după reclamă

Deşi situaţia s-a stabilizat oarecum, regiuni precum Kiev, Dnipropetrovsk, Doneţk, Harkov, Poltava, Cernihiv şi Sumî ar putea continua să sufere întreruperi regulate de energie electrică, a declarat sâmbătă seara ministrul ucrainean al energiei.

Atacul din acest weekend a fost al nouălea atac masiv asupra infrastructurii de gaze naturale de la începutul lunii octombrie, a declarat compania energetică ucraineană Naftogaz.

Şcoala de Economie din Kiev a estimat într-un raport că atacurile au blocat jumătate din producţia de gaze naturale a Ucrainei.

Cel mai important expert în energie al Ucrainei, Oleksandr Harcenko, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că, dacă cele două centrale electrice şi termice din Kiev ar fi oprite pentru mai mult de trei zile, când temperaturile scad sub minus 10 °C, capitala s-ar confrunta cu un "dezastru tehnologic”.

La rândul său, Ucraina a intensificat în ultimele luni atacurile asupra depozitelor şi rafinăriilor de petrol ruseşti, încercând să întrerupă exporturile vitale de energie ale Moscovei şi să provoace penurie de combustibil în toată ţara.

Duminică dimineaţa, unităţile de apărare aeriană ale Rusiei au distrus 44 de drone ucrainene, a raportat agenţia de ştiri RIA, citând datele zilnice ale Ministerului rus al Apărării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri externe » Ucraina în beznă. Alimentarea cu energie electrică ar urma să fie întreruptă până la 16 ore pe zi