UE trimite elicoptere și avioane în Belgia pentru stingerea incendiului din High Fens
Uniunea Europeană a trimis sâmbătă trei elicoptere și două avioane pentru a sprijini eforturile de stingere a incendiului de vegetație din estul Belgiei, după ce autoritățile belgiene au cerut ajutor de urgență pentru a controla cel mai grav astfel de incendiu din ultimele decenii, potrivit Reuters.
Incendiul din High Fens, cea mai mare rezervație naturală din Belgia, arde de vineri, iar la intervenție participă pompieri locali, fermieri și armata. Până sâmbătă, la începutul după-amiezii, flăcările mistuiseră 1.600 de hectare, potrivit presei locale, care citează date furnizate de guvernatorul provinciei Liège.
Astfel, incendiul ar fi cel mai mare înregistrat vreodată în Belgia, depășind incendiul din 2011, care a ars aproape 1.400 de hectare, potrivit datelor Sistemului European de Informații privind Incendiile Forestiere.
Mai multe țări europene, inclusiv Belgia, s-au confruntat săptămâna aceasta cu al cincilea val de căldură al verii, care a accentuat condițiile de temperaturi ridicate și secetă favorabile incendiilor de vegetație. Oamenii de știință au confirmat că schimbările climatice provocate de activitatea umană sporesc frecvența condițiilor meteo favorabile incendiilor, permițând focului să se extindă mai rapid și să ardă pentru perioade mai lungi.
UE coordonează mobilizarea resurselor suplimentare puse la dispoziție de statele europene atunci când o țară solicită ajutor de urgență. Aeronavele trimise sâmbătă în Belgia provin din Cehia, Suedia și Țările de Jos, a transmis comisarul european pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, într-o postare pe X.
Pompierii și fermierii pompau apă din lacurile din zonă pentru a lupta cu incendiul, a declarat sâmbătă pentru Reuters un purtător de cuvânt al departamentului de infrastructură din regiunea Valonia.
