Un adolescent de 15 ani şi-a împuşcat mortal un coleg de şcoală, în Germania. Ce pedeapsă a primit
Un băiat de 15 ani a fost condamnat la opt ani şi şase luni de detenţie după ce a împuşcat mortal în cap un coleg la o şcoală din sudul Germaniei.
Tragedia s-a produs în septembrie 2023 în oraşul Lohr am Main din Bavaria. Tribunalul regional din Wurzburg a respins pledoaria apărării care a susţinut că a fost vorba de omucidere din culpă întrucât victima, un băiat de 14 ani, a fost împuşcată din spate.
Adolescent condamnat pentru crimă, în Germania
Pedeapsa maximă pentru minori condamnaţi pentru crime este de zece ani. Adolescentul de 15 ani, german, l-a împuşcat pe colegul său de 14 ani, un italian, cu un singur glonţ de pistol, în incinta unei şcoli din oraşul din nordul Bavariei. El şi-a recunoscut fapta la debutul procesului, dar a subliniat că nu a fost cu intenţie.
Înainte de pronunţarea sentinţei, băiatul de 15 ani a cerut scuze părinţilor victimei. Apărarea solicitase şi ca acesta să fie plasat într-un centru de terapie.
Arma crimei aparţinea unui bărbat în vârstă de 66 de ani care trăia în aceeaşi casă cu acuzatul, mai menţionează Agerpres, precizând că, potrivit legislaţiei germane, procesele în care acuzaţii sunt minori se desfăşoară cu uşile închise.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰