Antena Meniu Search
x

Un asteroid cu dimensiuni-record trece aproape de Pământ, experţii sunt în ALERTĂ

Un asteroid cu dimensiuni-record trece, astăzi, aproape de Pământ. Specialiştii i-au dat şi un nume. Florence. Deşi este foarte puţin probabil să ne afecteze planeta, se ia în calcul o eventuală desprindere a unor roci cosmice, care s-ar putea prăbuşi pe Pământ. Aşa că experţii sunt în alertă. 

Vezi și

Asteroidul Florence este cel mai mare obiect spaţial rătăcitor care se apropie de Terra de la începutul observaţiilor făcute de NASA până în prezent. Are un diametru de 4,4 kilometri, cam cât un sat de dimensiuni mari, din ţara noastră. Asteroidul trece la o distanţă de 7 milioane de kilometri de planeta noastră. Ca să ne facem o idee, spre exemplu, Luna este, faţă de Pământ, la puţin peste 380 de mii de kilometri.

Florence trece pe lângă Terra de 18 ori mai departe. Este mult. Dar numai dacă ne raportăm la dimensiunile cunoscute de noi şi nu ale Universului. Pentru cunoscători sau curioşi, asteroidul poate fi văzut, chiar şi acum, cu telescoape de mici dimensiuni, pentru că Florence a început deja să strălucească, vizibil, încă din urmă cu câteva zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Un asteroid cu dimensiuni-record trece aproape de Pământ, experţii sunt în ALERTĂ