Un avion Sukhoi Superjet s-a prăbuşit lângă Moscova în timpul unui zbor-test. Echipajul, mort în urma impactului. VIDEO
Un avion de pasageri Sukhoi Superjet SSJ-100 s-a prăbuşit vineri la sud-est de capitala rusă Moscova în timpul unui zbor-test fără pasageri, la bord aflându-se doar trei membri ai echipajului, presupuşi decedaţi în urma accidentului.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Aeronava cu 3 membri ai echipajului la bord zbura de la uzina de aviație Lukhovitsy spre aeroportul Vnukovo când a dispărut de pe radar. Avionul s-a prăbuşit într-o zonă împădurită şi a explodat; potrivit datelor preliminare, echipajul a murit, au transmis serviciile de urgenţă. Aeronava aparţinea companiei Gazpromavia, deţinută de societatea Gazprom, şi urma să aterizeze pe aeroportul Vnukovo din Moscova după un zbor-test efectuat în urma unor operaţiuni de mentenanţă de rutină.
Gazpromavia este o companie aeriană cu sediul în Moscova. Operează chartere de pasageri și mărfuri, în principal pentru industria de petrol și gaze a Rusiei. De asemenea, operează zboruri interne regulate de la Moscova și servicii charter internaționale de pasageri și marfă.
Echipajul, mort în urma impactului
Comitetul de Anchetă, instituţia însărcinată cu investigaţiile majore în Rusia, a anunţat deschiderea unei anchete pentru a elucida cauzele accidentului.
Introdus în exploatare în anul 2011, Sukhoi Superjet SSJ-100, cu o capacitate de circa 100 de pasageri, este primul avion civil proiectat în Rusia de la prăbuşirea URSS în 1991, dar reputaţia sa a fost afectată de probleme de fiabilitate şi de două accidente.
Deşi a fost proiectat în Rusia, o serie de componente ale avionului sunt fabricate în Occident sau produse în cooperare cu companii occidentale. În urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia în Ucraina şi pentru a nu mai depinde de furnizorii externi, producătorul rus proiectează în prezent o versiune "rusificată" a acestui aparat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰