Video Militar rus, ucis după ce maşina sa a explodat în Sankt Petersburg. Ar fi fost colonel în Forţele Aeriene
Un colonel al Forțelor Aeriene Ruse a murit pe loc după ce mașina sa a explodat în această dimineață, în Sankt Petersburg, relatează presa rusă.
Autoritățile ruse au confirmat ulterior că un militar a murit în urma exploziei unui autovehicul, fără a preciza ce grad militar avea.
Site-ul Fontanka, care citează o sursă, a precizat că victima era colonel. Acesta a ieșit din locuința sa, s-a urcat la volan și a început să iasă cu mașina din curte. În acel moment, un dispozitiv exploziv fixat sub mașină a fost detonat de la distanță. Militarul a murit pe loc.
Explozia a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă. Imaginile arată că deflagrația a avut loc la ora 7:00 dimineața.
Inițial, s-a speculat că în mașină se afla și o rudă a militarului, care ar fi fost rănită, dar informațiile nu au fost confirmate.
La fața locului, traficul a fost închis iar în zonă au fost mobilizate numeroase forțe de poliție.
Serviciile speciale ruse au început o investigație pentru a căuta persoana care ar fi amplasat dispozitivul exploziv.
Atacurile cu mașini-capcană și asasinatele care vizează militari, oficiali sau persoane implicate în război s-au înmulţit atât în Rusia, cât și în Ucraina.
În decembrie 2024, generalul Igor Kirillov a fost ucis la Moscova cu o bombă ascunsă într-o trotinetă electrică. Serviciul de Securitate al Ucrainei a revendicat atacul respectiv.
În aprilie 2025, un alt general, Iaroslav Moskalik, a fost ucis într-o explozie produsă lângă Moscova, iar în decembrie anul trecut generalul Fanil Sarvarov în murit după ce o bombă, amplasată sub maşina sa, a explodat, tot la Moscova.
Un alt atac a avut loc în august anul acesta. Atunci un locotenent-colonel a fost ucis tot de o explozie la Sankt Petersburg, iar soția sa a fost rănită.
