Un copil în vârstă de cinci ani, împuşcat mortal în SUA, în timp ce niște adolescenți filmau un videoclip
Un copil american în vârstă de cinci ani a fost ucis prin împuşcare, de Thanksgiving, în timp ce un grup de adolecenţi filma un clip video pentru a-l posta pe reţele de socializare, anunţă Poliţia din Brooklyn Park, în nordul Statelor Unite, relatează AFP.
Un băiat în vârstă de 13 ani este suspectat de faptul că a tras în mod accidental în timp ce manipula o armă de foc, joi, precizează poliţia pe Facebook. Băiatul a fost plasat în detenţie într-un centru pentru minori.
”Mai mulţi alţi minori erau prezenţi” la locul dramei, o casă de la periferia oraşului Minneapolis, unde ”încercau să filmeze un film pentru reţele de socializare”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.
35 de persoane ucise cu arme de foc de Thanksgiving
- Un tată, care și-a ucis fiul zgâlţâindu-l atât de violent încât a suferit 50 de fracturi, a fost condamnat pe...
- O tânără şi-a omorât prietena şi a tăiat-o pentru a-i putea fura bebeluşul nenăscut. A fost condamnată la...
- Şi-a înjunghiat cea mai bună prietenă de 18 ori pentru că a făcut-o oribilă chiar în casa femeii din Liverpool
Alte cel puţin 35 de persoane au fost ucise cu arme de foc joi, în timp ce americanii sărbătoreau Thanksgiving, una dintre cele mai populare sărbători din ţară, potrivit site-ului Gun Violence Archives.
O fată în vârstă de cinci ani a fost ucisă la South Fulton, la periferia oraşului Atlanta. Familia fetei a declarat la postul local WCB-TV că fata a descărcat în mod accidental o armă care se afla pe un scaun. În realitate, un copil de trei ani a tras în mod accidental, a dat însă asigurări poliţia la postul Fox News.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost ucis prin împuşcare, la Philadelphie, de un glonţ rătăcit, în timp ce lua masa împreună cu familia. Poliţia caută un băiat în vârstă de 19 ani, suspectat de faptul că a tras după ce a fost dat afară de la o petrecere într-o casă vecină, potrivit filialei locale a postului NBC News.
Violenţa prin intermediul armelor de foc a crescut de la începutul pandemiei covid-19 în Statele Unite. Peste 40.000 de oameni au fost ucişi cu arme de foc de la începutul anului, inclusiv prin sinucidere, potrivit Gun Violence Archive. În total, peste 274 de copii în vârstă de până la 12 ani sunt cuprinşi în acest bilanţ sinistru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰