Planul lui Xi Jinping pentru o nouă ordine mondială. Ce pregătește China la summitul de la Shenzhen

• China vrea să umple vidul de putere lăsat de Statele Unite
• Beijingul vrea să rescrie regulile ordinii internaţionale
• China încearcă să atragă Sudul Global de partea sa
• China vrea influenţă globală, dar evită responsabilităţile unei superputeri
• Cum a încercat China să schimbe ordinea mondială

Summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), care va avea loc în strălucitorul centru tehnologic Shenzhen, din sudul Chinei, va fi unul dintre cele mai strict controlate de la înfiinţarea organizaţiei, în 1989, potrivit unor persoane familiarizate cu situaţia.

În condiţiile în care preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin sunt aşteptaţi printre invitaţi, reuniunea a fost considerabil restrânsă. Spre deosebire de formatul obişnuit al unor astfel de summituri, nu vor exista întâlniri informale private, în cadrul cărora liderii să poată interacţiona liber, scrie Financial Times.

În schimb, liderii vor trebui să parcurgă 20 de minute până la reşedinţa oficială Kylin Villa, unde vor avea întâlniri bilaterale cu gazda lor, preşedintele Chinei, Xi Jinping. Reşedinţa de stat este amplasată într-o zonă deluroasă, cu vegetaţie luxuriantă, în apropierea parcului safari cu tigri din Shenzhen, potrivit persoanelor familiarizate cu organizarea reuniunii.

Forumul, redus considerabil ca amploare - despre care diplomaţii se plâng că pare conceput pentru a limita discuţiile libere, caracteristice ediţiilor anterioare - are loc într-un moment în care Beijingul se prezintă tot mai mult drept centrul sistemului multilateral, încercând să umple vidul de leadership lăsat de Statele Unite sub administraţia Trump.

Preşedintele Xi a lansat anul trecut aşa-numita "Iniţiativă pentru guvernanţă globală", o propunere diplomatică menită să creeze un sistem internaţional „mai just şi mai echitabil”, în timp ce se opune "tuturor formelor de unilateralism, hegemonie, dominaţie exercitată de câteva ţări şi politicii de blocuri" - o critică la adresa Statelor Unite.

Însă, în timp ce analiştii chinezi salută eforturile tot mai mari ale Beijingului de a schimba ordinea mondială astfel încât să reprezinte mai bine ţările în curs de dezvoltare, reunite sub denumirea de Sudul Global, analiştii şi diplomaţii occidentali se întreabă dacă versiunea chineză a multilateralismului corespunde înţelesului obişnuit al acestui concept.

Summitul APEC de la Shenzhen - primul organizat în China din 2014 - ilustrează foarte bine modul în care Beijingul pune accentul pe aparenţa armoniei globale, reducând în acelaşi timp spaţiul pentru dezbateri internaţionale autentice şi pentru luarea deciziilor în comun, susţin aceştia.

Deşi promovează multipolaritatea, China este concentrată în mod special asupra competiţiei dintre marile puteri, argumentează analiştii. De exemplu, adevărata miză a reuniunii APEC ar urma să fie o posibilă întâlnire trilaterală între Xi, Putin şi Trump, precum şi o întrevedere bilaterală între liderii american şi chinez.

Mesajul de fond este că China va fi un alt tip de putere hegemonică decât Statele Unite. Beijingul doreşte să menţină instituţiile multilaterale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia Mondială a Comerţului, însă analiştii occidentali susţin că vrea să le modeleze astfel încât să corespundă propriului sistem leninist, în care regulile sunt stabilite de sus în jos de liderii Partidului Comunist.

"China este destul de hotărâtă să devină principala putere din Asia şi una dintre principalele puteri de pe scena mondială. Se aşteaptă să i se acorde prioritate în ceea ce priveşte interesele sale fundamentale şi doreşte să golească de conţinut nucleul liberal al ordinii internaţionale", afirmă Ryan Hass, director al John L. Thornton China Center din cadrul Brookings Institution.

Însă, deşi China pune treptat bazele acestei noi ordini, atrăgând sprijinul ţărilor în curs de dezvoltare şi valorificându-şi uriaşa putere comercială, succesul său este departe de a fi garantat. Chiar dacă Statele Unite ar fi dispuse să renunţe la dominaţia lor, nu este deloc clar că forţa economică, de una singură, îi va oferi Beijingului statutul de putere hegemonică.

Deşi China deţine una dintre cele mai mari armate din lume, pare să nu fie dispusă să îşi proiecteze puterea militară dincolo de regiunea sa imediată sau să joace un rol decisiv în soluţionarea conflictelor geopolitice din afara graniţelor sale, spun analiştii. Beijingul doreşte să utilizeze instituţii internaţionale precum ONU pentru a modifica regulile în favoarea propriei agende, însă, în această etapă, pare să nu fie dispus să investească în bunuri publice globale, precum securitatea internaţională, în aceeaşi măsură în care o fac Statele Unite sau au făcut-o fostele puteri hegemonice.

„Ambiţiile Chinei devin cu siguranţă tot mai clare. Dar cred că rămâne o întrebare deschisă dacă va reuşi sau nu să le transforme în realitate”, spune Hass.

China vrea să umple vidul de putere lăsat de Statele Unite

La nivel public, Partidul Comunist transmite un mesaj de încredere deplină în statutul global al Chinei.

După cea de-a cincea sesiune plenară de luna trecută, o reuniune a puternicului Comitet Central al partidului, o întâlnire de studiu organizată la Ministerul de Externe a prezentat lecţiile pe care China doreşte să le ofere restului lumii.

„Trebuie să desfăşurăm activ campanii de promovare externă şi (...) să prezentăm pe deplin imaginea strălucitoare şi statura nobilă a secretarului general Xi Jinping, în calitate de lider de talie mondială al unui partid important şi al unei mari puteri. Să determinăm comunitatea internaţională (...) să privească spre Est, să înveţe de la China şi să înveţe de la partid", se arată într-un comunicat privind reuniunea.

De când a ajuns la putere în funcţia de secretar general, în 2012, Xi a promovat o politică externă mai asertivă, renunţând la strategia predecesorilor săi, cunoscută drept „ascunde-ţi capacităţile şi aşteaptă-ţi momentul”, prin care China îşi minimaliza puterea şi ambiţiile în creştere pentru a nu atrage atenţia adversarilor occidentali.

Analiştii indică mai multe momente definitorii ale acestei noi atitudini mai ferme: intensificarea exerciţiilor militare chineze în jurul Taiwanului, construirea de insule artificiale în Marea Chinei de Sud şi conflictul economic cu Statele Unite.

Această evoluţie a culminat anul trecut, când Beijingul a folosit restricţiile la exportul de pământuri rare, esenţiale pentru industria prelucrătoare, pentru a-l determina pe Trump să oprească războiul comercial. În China, mulţi au considerat această reuşită o dovadă că ţara a ajuns la un nivel comparabil cu cel al Statelor Unite, cel puţin din punct de vedere economic.

Însă, în contrast cu retorica fermă a Beijingului, mediul academic din China poartă dezbateri mai nuanţate despre tipul de putere pe care ar trebui să îl reprezinte ţara şi despre modul în care ar trebui să concureze cu Statele Unite.

Într-un studiu care analizează 100 de articole academice chinezeşti, realizat de Jing Men de la Universitatea Normală din China de Est, din Shanghai, şi publicat în volumul "The Transatlantic Community and China in the Age of Disruption: Partners, Competitors, Rivals", analiştii chinezi susţin că Beijingul nu doreşte o confruntare cu Washingtonul şi nici răsturnarea completă a sistemului internaţional existent, de pe urma căruia a beneficiat în mod semnificativ.

Ceea ce doreşte China este să „exercite o influenţă mai mare asupra procesului decizional internaţional”, scrie Jing.

În acelaşi timp, invazia Rusiei în Ucraina a „consolidat sentimentul competiţiei ideologice dintre statele democratice şi cele autoritare”, scrie Jing, lăsând China în faţa unor „provocări mai mari” din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene.

Timp de decenii, gândirea chineză în materie de diplomaţie internaţională a fost definită de ceea ce unii cercetători chinezi numesc americanocentrism - concentrarea asupra competiţiei cu Statele Unite - şi sinocentrism, convingerea inerentă în superioritatea şi caracterul excepţional al Chinei.

Un articol din 2008 privind problemele de politică externă ale Chinei evidenţia, de exemplu, o „mentalitate de tipul 'dacă America intră în declin, cine altcineva în afară de noi ar putea conduce lumea?'”. Articolul, scris de Tang Shiping de la Universitatea Fudan şi Qi Dapeng de la Universitatea Naţională de Apărare a Armatei Populare de Eliberare şi republicat de Pekingology, avertiza împotriva unei mentalităţi de tip „G2”, în care China şi Statele Unite încearcă să conducă lumea împreună.

Însă această idee a reapărut atât în China, cât şi în străinătate, după destinderea relaţiilor dintre Trump şi Xi de anul trecut.

Trumpismul „deplasează şi mai mult (...) centrul de greutate al competiţiei dintre marile puteri către (...) o aşa-numită structură 'G2 de facto'”, au scris Zheng Yongnian de la Universitatea Chineză din Hong Kong, Shenzhen, şi Sun Yixin de la Academia de Ştiinţe Sociale din Shanghai, într-un articol recent.

Beijingul vrea să rescrie regulile ordinii internaţionale

Răspunsul lui Xi la retragerea Statelor Unite din sistemul internaţional creat după cel de-Al Doilea Război Mondial este Iniţiativa pentru guvernanţă globală, alături de alte iniţiative care vizează dezvoltarea internaţională, securitatea şi civilizaţia.

Iniţiativa pentru guvernanţă promovează o ordine cu adevărat mai multipolară, afirmă Yu Jie, cercetător principal pentru China la Chatham House. Aceasta păstrează ONU ca instituţie centrală a guvernanţei internaţionale, dar oferă şi o influenţă mai mare asupra stabilirii regulilor şi priorităţilor grupului Sudului Global, format din ţări în curs de dezvoltare nealiniate.

„China nu este, de fapt, o nouă putere hegemonică mondială” după modelul Statelor Unite, spune Yu. Ea explică faptul că SUA au promovat alianţe militare deschise şi schimburi economice „neîntrerupte” între parteneri, în timp ce China susţine că doreşte „să stabilească modul în care se desfăşoară jocul” şi să aibă un cuvânt mai greu de spus în „definirea instituţiilor internaţionale”.

La Forumul Iniţiativei pentru Guvernanţă Globală de luna trecută, organizat la Xiong'an, oraşul utopic pe care China îl construieşte în apropiere de Beijing, ministrul de Externe Wang Yi a făcut o legătură directă între APEC, reforma ONU şi această iniţiativă.

Wang a prezentat şi o listă de alte domenii în care China doreşte o guvernanţă mai amplă, inclusiv spaţiul maritim internaţional, fundul mărilor, spaţiul cosmic şi regiunile polare. De asemenea, a afirmat că Beijingul doreşte să schimbe „guvernanţa globală a drepturilor omului”, astfel încât „dezvoltarea” să devină o „prioritate majoră”.

China a contestat de mult timp accentul pus de Occident pe drepturile civile şi politice individuale şi pe standardele universale privind drepturile omului. Wang a anunţat că Beijingul va organiza un atelier pentru a ajuta „alte ţări în curs de dezvoltare să îşi consolideze capacităţile” în ceea ce priveşte propria viziune asupra drepturilor omului.

China încearcă să atragă Sudul Global de partea sa

Pe lângă organizaţii precum APEC şi ONU, unde China mobilizează ţările Sudului Global prin intermediul grupului G77 al statelor în curs de dezvoltare, Beijingul utilizează şi structuri multilaterale nonoccidentale, precum grupul BRICS al economiilor emergente, pentru a-şi exercita influenţa.

Diversitatea acestor organizaţii, care include şi rivali precum India, face dificilă, în practică, reunirea lor în jurul unor politici concrete. Însă astfel de grupări îi permit Chinei să acumuleze suficientă influenţă pentru a determina alte state să îşi însuşească priorităţile sale fundamentale, precum revendicarea asupra Taiwanului, afirmă Jon Czin de la Brookings, fost director pentru China în cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

„Vor să aibă suficientă putere încât nici măcar să nu mai fie nevoiţi să le comunice altor ţări care sunt interesele Chinei. Vor ca statele să internalizeze preferinţele Chinei şi să se autocenzureze”, spune acesta.

În plus, simpla demonstraţie de unitate este importantă pentru China.

„Prin multilateralism şi organizaţiile multilaterale, chinezii încearcă să creeze imaginea unei Chine care reprezintă Sudul Global. Sau imaginea unei Chine căreia încă îi pasă de perspectiva Sudului Global, în timp ce celelalte mari puteri practic calcă în picioare întreaga lume”, afirmă Yun Sun, directoarea programului pentru China din cadrul centrului de analiză Stimson Center, cu sediul la Washington.

Ţările în curs de dezvoltare au fost, de asemenea, principalii beneficiari ai bunurilor publice globale pe care China le-a oferit lumii. Prin programul său „O centură, un drum”, Beijingul a investit peste un trilion de dolari în infrastructură de transport, energie şi alte domenii.

Deşi China este acuzată că a împins statele beneficiare într-o capcană a datoriilor, susţinătorii programului afirmă că multe dintre aceste ţări nu ar fi primit, în alte condiţii, investiţii atât de mari.

Deşi cheltuielile aferente iniţiativei „O centură, un drum” nu mai sunt la nivelul de altădată, China a lansat în acest an un nou program destinat sprijinirii ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul inteligenţei artificiale. Programul oferă instruire pentru mii de persoane din Sudul Global în utilizarea modelelor chinezeşti de inteligenţă artificială, prin înfiinţarea unor „centre internaţionale de cooperare pentru aplicaţii”.

„Dacă China reuşeşte să se prezinte drept liderul a ceea ce numeşte majoritatea globală, va fi reuşit să reechilibreze afacerile mondiale, îndepărtându-le de ordinea internaţională de după cel de-Al Doilea Război Mondial, construită într-un mod care favorizează democraţiile liberale, şi orientându-le către un sistem în care China se simte mult mai confortabil”, afirmă Hass, de la Brookings.

China vrea influenţă globală, dar evită responsabilităţile unei superputeri

Deşi statutul Chinei de superputere economică şi comercială este incontestabil, există şi opinii potrivit cărora ambiţia Beijingului de a construi o nouă ordine mondială având China în centru mai are un drum lung de parcurs.

În afara iniţiativei „O centură, un drum”, celelalte iniţiative de politică globală ale Chinei sunt însoţite de puţine investiţii concrete, spun analiştii. Situaţia este diferită de cea a Statelor Unite, care, indiferent de rezultate, şi-au susţinut viziunea asupra ordinii mondiale prin Planul Marshall, sistemul financiar bazat pe dolar, alianţe de securitate, volume importante de ajutor internaţional şi alte forme de implicare globală.

„Deşi China se prezintă tot mai mult drept un susţinător al reformării guvernanţei globale şi un apărător al multilateralismului, continuă să manifeste rezerve în privinţa angajării unor resurse financiare la scara asociată în mod tradiţional cu leadershipul global”, afirmă Yu, de la Chatham House, într-un articol recent.

Unii se întreabă, de asemenea, dacă Beijingul este dispus sau capabil să îşi proiecteze puterea pentru a oferi lumii o mai mare stabilitate geopolitică.

„Mesajul-slogan despre modul în care s-ar comporta dacă ar deveni vreodată puterea hegemonică ar fi: putere fără responsabilitate”, afirmă Czin, de la Brookings.

Acesta spune că seria de iniţiative lansate de Xi în ultimii ani este „ornamentală”, în timp ce politica de putere şi interesele concrete dictează acţiunile Beijingului în cazul conflictelor aflate în desfăşurare.

În ceea ce priveşte Ucraina, de exemplu, China nu a condamnat niciodată invazia pe scară largă a Rusiei, deşi insistă că statele trebuie să respecte Carta ONU, care protejează suveranitatea naţională. Aceeaşi pasivitate poate fi observată şi în cazul Iranului, unde China a avut un impact greu de remarcat asupra negocierilor pentru obţinerea păcii.

„Sunt pur şi simplu foarte preocupaţi de propriile interese”, spune Czin.

Cercetătorii din Beijing răspund că, în cele din urmă, China nu are puterea de a pune capăt acestor conflicte, invocând eforturile fără rezultat ale lui Trump, de când a revenit la putere, de a opri războiul din Ucraina şi propriul conflict cu Iranul.

Czin adaugă că politica mai pasivă a Beijingului în privinţa conflictelor globale ar putea servi, de fapt, intereselor Chinei. În calitate de a doua mare putere mondială, aceasta nu trebuie să îşi asume responsabilităţi suplimentare şi poate lăsa Statele Unite să facă greşeli, în timp ce îşi consolidează influenţa.

„Se mulţumesc să obţină victorii mici, treptate”, spune el, folosind o expresie din baseball pentru câştiguri incrementale. „Efectul în timp este pur şi simplu erodarea avantajelor Statelor Unite”, fără a provoca o reacţie violentă din partea Washingtonului.

Ideea pe termen lung este introducerea unui sistem internaţional care să includă elemente ale conceptului tianxia - „totul sub cer” - o concepţie istorică potrivit căreia, atunci când Imperiul Chinez era bogat, puternic şi mai avansat din punct de vedere tehnologic, celelalte ţări îi recunoşteau în mod firesc autoritatea şi îi căutau îndrumarea. Această interpretare este susţinută de Steven Tsang şi Olivia Cheung în noua lor carte, China's Global Strategy Under Xi Jinping.

Prin urmare, APEC oferă exact tipul de forum multilateral în care China îşi poate pune în practică propria abordare a hegemoniei, promovând multipolaritatea şi încercând, în acelaşi timp, să câştige teren în competiţia dintre marile puteri.

Nu contează că discuţiile libere vor fi limitate. Potrivit unei persoane familiarizate cu organizarea reuniunii, până şi o sesiune obişnuită a Consiliului Consultativ pentru Afaceri al APEC, în cadrul căreia liderii sunt informaţi cu privire la perspectivele mediului de afaceri, a fost anulată.

„Modul în care organizează această reuniune este, cu siguranţă, 'APEC cu caracteristici chinezeşti'. Scurtarea programului şi organizarea întâlnirilor bilaterale sus, pe munte (...) totul este concentrat asupra gazdei", afirmă un diplomat de rang înalt dintr-o ţară participantă, referindu-se la programul redus.

Cum a încercat China să schimbe ordinea mondială

O politică externă mai asertivă:

• Septembrie-octombrie 2013: Iniţiativa „O centură, un drum". China a lansat iniţiativa pentru aprofundarea cooperării cu ţările participante, punând accentul pe dezvoltarea infrastructurii, comerţul fără bariere şi conectivitate.
• Noiembrie 2014: „Diplomaţia marilor puteri cu caracteristici chinezeşti”. Xi a subliniat că China trebuie să urmeze propriile principii diplomatice, să îşi protejeze interesele naţionale şi să devină o putere globală mai influentă, în special prin susţinerea ţărilor în curs de dezvoltare.
• 2013-2014: Reafirmarea revendicărilor de suveranitate în Marea Chinei de Sud. China a început construcţii de amploare pe recifele disputate, inclusiv porturi şi piste de aterizare.

Navigarea într-un peisaj global în schimbare:

• 2018: Primul război comercial dintre SUA şi China. China a răspuns tarifelor americane prin măsuri de retorsiune şi a iniţiat acţiuni în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, încercând în acelaşi timp să negocieze.
• Ianuarie 2020: Izbucnirea pandemiei de COVID-19. Au apărut întrebări privind transparenţa Chinei în legătură cu izbucnirea epidemiei. Ulterior, Beijingul a folosit ajutorul medical şi diplomaţia vaccinurilor pentru a-şi demonstra angajamentul faţă de cooperarea internaţională.
• August 2022: Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. China a organizat exerciţii militare de amploare în jurul Taiwanului, după vizita pe insulă a liderului american al Camerei Reprezentanţilor. Avioanele chineze au început să traverseze mult mai frecvent linia mediană a Strâmtorii Taiwan.
• Februarie 2023: Iniţiativa pentru securitate globală. Xi a pledat pentru soluţionarea paşnică a diferenţelor şi disputelor dintre state, prin dialog şi consultări.

Recâştigarea iniţiativei strategice:

• Septembrie 2025: Iniţiativa pentru guvernanţă globală. La summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), Xi a cerut un sistem de guvernanţă globală mai echitabil şi o reprezentare mai amplă a Sudului Global. Câteva zile mai târziu, a prezidat o paradă militară la Beijing, avându-i alături pe Vladimir Putin şi Kim Jong Un.
• Octombrie 2025: China extinde restricţiile la exportul de pământuri rare. China a dus conflictul comercial cu SUA până într-un punct de echilibru, anunţând măsura cu doar câteva săptămâni înaintea unei întâlniri programate între Xi şi Trump. Ulterior, cei doi lideri au convenit să amâne aplicarea acesteia.
• 2025: „Câştigarea iniţiativei strategice. Xi a îndemnat China să profite de această fereastră de oportunitate, să îşi valorifice punctele forte, să depăşească blocajele, să remedieze deficienţele şi să câştige iniţiativa strategică în contextul competiţiei internaţionale intense.