Un cutremur cu magnitudinea de 6 a zguduit Insula Mindanao din Filipine: "Mai multe obiecte au început să se mişte"
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 6 s-a produs marţi în sudul statului Filipine, potrivit Institutului american de seismologie (USGS). Autorităţile locale au avertizat populaţia în legătură cu posibile pagube materiale şi replici ale seismului.
Acest cutremur, de mică adâncime, s-a produs în jurul orei locale 14:00 (06:00 GMT), la câţiva kilometri distanţă de oraşul Maragusan din provincia muntoasă Davao de Ore, situată pe insula Mindanao din sudul arhipelagului filipinez.
Un angajat al Biroului pentru managementul catastrofelor din Maragusan a declarat că informaţiile despre o alunecare de teren produsă pe un drum naţional sunt în curs de verificare.
"Nu am primit informaţii despre alte pagube materiale sau despre victime, însă verificăm satele" din regiune, a adăugat el, sub protecţia anonimatului. "Mai multe obiecte au început să se mişte în birou, dar nu s-au produs pagube", a adăugat acelaşi angajat, potrivit Agerpres.
Cutremurele de pământ se produc aproape zilnic în Filipine, o ţară aflată în "Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu o intensă activitate seismică şi vulcanică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰