Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un elicopter plin cu muniţie s-a prăbuşit în Marea Britanie

Tragedie aeriană în Marea Britanie! Patru angajaţi ai Forţelor Aeriene americane şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu.

de Redactia Observator

la 08.01.2014 , 10:13

Echipajele de intervenţie s-au apropiat cu atenţie de epavă, pentru că la bord avea muniţie care putea exploda în orice moment.

Elicopterul s-a prăbuşit în jurul orei 20 în apropiere de coastă la scurt timp după ce a decolat de la o bază a Forţelor Aeriene americane din zonă.

Aceste elicoptere sunt folosite pentru operaţiuni speciale. Acesta ar putea fi motivul pentru care elicopterul zbura pe timpul nopţii.

Vezi și

Anchetatorii au confirmat că echipajul făcea un antrenament. Niciunul dintre cei patru pasageri n-a supravieţuit.

Echipele de intervenţie s-au apropiat cu teamă de locul accidentului din cauza muniţiei de la bordul aparatului.

Un alt elicopter al Forţelor Aeriene americane a aterizat în imediata apropiere a locului prăbuşirii pentru a oferi asistenţă şi consultanţă pentru materialele periculoase ce s-ar putea afla la bordul aparatului.

Între timp, oamenii legii au hotărât nu este necesară evacuarea localnicilor din zonă, dar le-au recomandat să nu iasă din case.

La finalul lui noiembrie, anul trecut, un elicopter al Poliţiei s-a prăbuşit peste un bar plin cu petrecăreţi din Glasgow din cauza unei defecţiuni tehnice. 10 oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi atunci.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un elicopter plin cu muniţie s-a prăbuşit în Marea Britanie