Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român ar fi fost torturat în Germania, după ce ar fi furat țigări de 2.5 milioane de euro de la contrabandiști

Un român din Germania care ar fi sustras ţigări în valoare de 2,5 milioane de euro de la o reţea de contrabandişti coordonaţi din Rusia a fost răpit şi torturat pentru a spune unde a ascuns marfa, relatează tabloidul Bild.

de Redactia Observator

la 11.08.2023 , 22:11

român care ar fi fost torturat în Germania Un român ar fi fost torturat în Germania, după ce ar fi furat țigări de 2.5 milioane de euro de la contrabandiști - Bild.de

Disperaţi că trebuiau să le explice şefilor lor, care se presupune că se aflau în Rusia, unde a dispărut marfa, contrabandiştii l-au ademenit pe român în parcarea unui magazin de mobilă din Garbsen, în landul Saxonia Inferioară, şi l-au târât într-o dubă. Şi-au dus ostaticul până la un depozit din Langenhagen, unde l-au torturat cu brutalitate pe bărbatul de 59 de ani, transmite news.ro.

Român torturat în Germania. Faptele s-au petrecut în noiembrie 2022

Românul a fost legat, bătut cu o rangă de fier, strâns de gât şi lovit cu picioarele. Când leşina, torţionarii aruncau cu apă rece pe el. Românul s-a ales cu oase rupte şi răni, dar a continuat să spună că este nevinovat. Într-un moment de neatenţie al celor care îl ţineau captiv, el a reuşit să trimită un SMS de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să îl elibereze pe bărbat şi l-au arestat la locul faptei pe un individ de 46 de ani din Republica Moldova, care acum este judecat la Tribunalul Regional din Hanovra şi care refuză să vorbească.

Pe acelaşi subiect

Împotriva complicilor săi sunt în curs proceduri separate

În ceea ce-l priveşte pe român, el a fost dus la spital cu o rană la cap şi cu fracturi la braţe şi coaste. A fost introdus în programul de protecţie a martorilor în calitate de martor-cheie împotriva mafiei ţigărilor. Cu toate acestea, românul nu a dorit să depună mărturie în faţa instanţei şi mai mult, ar fi dispărut, scrie Bild.

Procesul va continua pe 30 august.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un român ar fi fost torturat în Germania, după ce ar fi furat țigări de 2.5 milioane de euro de la contrabandiști