Un român căutat de două săptămâni în Spania după ce şi-a ucis fosta iubită a fost găsit mort
Doi spanioli, tată şi fiu, au dat peste maşina criminalului într-o pădure. În interior, au descoperit trupul neînsufleţit. Adrian Burlacu avea 40 de ani. Şi-ar fi plănuit crima în detaliu.
Doi spanioli, tată şi fiu, au dat peste maşina criminalului într-o pădure. În interior, au descoperit trupul neînsufleţit. Adrian Burlacu avea 40 de ani. Şi-ar fi plănuit crima în detaliu.
În regiunea muntoasă Pico Sacro a fost găsit trupul fără viaţă a lui Adrian Burlacu, în vârstă de 40 de ani. Din 18 decembrie devenise cel mai căutat român din Spania, după ce şi-a înjunghiat fosta iubită, tot româncă, de faţă cu o prietenă a femeii. Elena Marcu de 30 de ani a murit.
Locuia în Santiago, era menajeră şi făcea o şcoală de farmacie. Fostul iubit fusese condamnat în 2013 la 4 ani de închisoare pentru că a sechestrat şi a bătut două persoane.
Cei doi se despărţiseră dar, sub pretextul că nu are bani şi nici unde să meargă, românul a rugat-o ulterior pe Elena să-l găzduiască. De fapt plănuia să o ucidă, susţine fratele ei, citat de presa spaniolă.
Din primele indicii găsite de anchetatori în pădurea unde a fost descoperit cadavrul criminalului, românul ar putea fi mort de mai multe zile.
Familia româncei crede că acesta s-a sinucis. Anchetatorii spanioli vor stabili în zilele următoare ce s-a întâmplat acolo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰