Un nou caz Bodnariu? Un român face greva foamei, de două săptămâni, în faţa CEDO, cerând să-i fie daţi înapoi copiii
Florin Barbu a intrat în greva foamei, în urmă cu două săptămâni, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bărbatul e supărat că autorităţile britanice i-au dat copiii spre adopţie unui cuplu de homosexuali. El spune că Diana şi Andy au fost luaţi din sânul familiei din cauza neînţelegerilor cu soţia, româncă şi ea, care îl înşela. Şi crede că cei doi taţi au dat bani grei pentru facilitarea adopţiei.
Florin Barbu a intrat în greva foamei, în urmă cu două săptămâni, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bărbatul e supărat că autorităţile britanice i-au dat copiii spre adopţie unui cuplu de homosexuali. El spune că Diana şi Andy au fost luaţi din sânul familiei din cauza neînţelegerilor cu soţia, româncă şi ea, care îl înşela. Şi crede că cei doi taţi au dat bani grei pentru facilitarea adopţiei.
Diana are 8 ani, iar Andy 5. Tatăl nu i-a mai văzut de un an şi jumătate. De dorul lor, a ajuns să protesteze, în suferinţă, la poarta CEDO. În două săptămâni, a slăbit zece kilograme, dar de copii tot nu ştie nimic.
"Diana avea şase ani şi în lacrimi a zis: "Tati, eu vreau şi pe mami, şi pe tine, şi pe Andy. Eu vreau o familie!". Enorm mi-e dor de ei. I-am jurat fetiţei mele că am să fac orice şi nu o s-o las acolo!", spune bărbatul.
Tatăl n-a putut să-şi ţină promisiunea. Neînţelegerile dintre el şi soţia lui, Claudia, au fost mai puternice. În 2014, după şapte ani de stat în Marea Britanie, au apărut certurile. Florin urma să afle că mama copiilor lui avea o relaţie cu altcineva.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
"Ea chema poliţia, se certa cu mine din nimic sau chiar inventa anumite poveşti, deoarece, în realitate, ea dorea să mă dea afară din casă şi să-l aducă pe acel băiat. Ea nu şi-a imaginat că de la certurile acestea, serviciile sociale se vor autosesiza şi vor interveni", povesteşte Florin Barbu.
Tatăl spune că a fost de acord ca cei mici să rămână la mamă, însă copiii au fost luaţi, după scurt timp, de serviciile sociale din Marea Britanie.
"Serviciile sociale au scris foarte multe nereguli în acel raport. Am înţeles că la o evaluare, mama alăpta copilul după ce luase morfină, aşa a scris în raport, dar Andy deja avea trei ani şi se juca, nu mai era alăptat. Şi odată au scris în raport că au fost acasă la ea şi l-au găsit pe Andy că se juca în bucătărie cu un cuţit. Şi că ea nu poate să aibă grijă de copii, deoarece e sub influenţa medicamentelor", a mai spus tatăl copiilor.
Deşi au cerut ca cei doi copii să fie adoptaţi de rudele lor, tribunalul a decis, în decembrie 2014, ca Diana şi Andy să meargă la o familie de homesexuali.
"Câştigă cam un milion de lire pe an, plus bonusuri. Eu mă gândesc că am fost acum şi am plătit un avocat cu trei mii de lire. Vă daţi seama, oamenii ăia, la un milion de lire, s-au dus a doua zi şi i-au dat zece", crede Florin Barbu.
Doar un proces la CEDO l-ar mai putea ajuta, crede tatăl.
"Judecatorii europeni pot pronunta o decizie care sa rastoarne toata solutia pronuntata in Anglia, asta din perspectiva conventiei drepturilor omului, articolul 8 dreptul la viata privata, dreptul la familie", crede avocatul Artin Sarchizian.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰