Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Un român, martor la discuţia dintre mecanicii telecabinei prăbuşite în Italia: ”Deocamdată am reparat-o așa, mâine vom mai vedea”

Un român de 46 de ani din Paesana a fost martor la discuția dintre mecanicii telecabinei prăbușite în Italia, cu o zi înainte de tragedia soldată cu 14 morți. Trei angajaţi ai telefericului Stresa-Mottarone au ajuns după gratii, după ce procurorii au stabilit că au apelat la improvizaţii în loc să repare sistemul de frânare.

de Ana Maria Ghiarasim

la 28.05.2021 , 14:27

Ionel Adrian Alexandroae și soția lui au povestit pentru presa italiană că au folosit telecabina cu doar 24 de ore înainte de tragedie, pentru o plimbare pe vârful muntelui Mottarone. Românul a povestit că, la coborâre, au fost nevoiți să aștepte aproximativ o oră față de orarul prevăzut pentru că apăruse o avarie la care mecanicii deja lucrau.

Mecanicii care au făcut reparații cu 24 de ore înainte de tragedie

Când au coborât, românul i-ar fi auzit pe mecanici când spuneau că ”nu pot scoate un rulment” și că ”deocamdată am reparat-o așa, mâine vom mai vedea”.

Vezi și

Ionel Adrian Alexandroae a mai spus că nu i-a fost frică să folosească telecabina, când a aflat că are o avarie.

Pe acelaşi subiect

”Am avut întotdeauna încredere în aceste ascensoare, trăiesc la munte și am mers de mai multe ori cu telecabina. Eram sigur că sunt în siguranță, dar acum, după ce s-a întâmplat, cred că puteam rămâne și noi acolo”, a spus românul.

Un român, martor la discuţia dintre mecanicii telecabinei prăbuşite în Italia: ”Deocamdată am reparat-o așa, mâine vom mai vedea”

La Repubblica

Românul i-a auzit pe mecanici când vorbeau despre avaria la sistemul de frânare

Românul a mai spus că el și soția sa au coborât de pe munte cu tehnicienii în cabină și atunci i-a auzit vorbind despre avarie. 

„Discutau despre un rulment pe care nu au putut să-l scoată și în cele din urmă au concluzionat: „Azi am reparat-o așa, mâine vom mai vedea”, a spus românul. Nu știe însă dacă muncitorii vorbeau despre o avarie la telecabină sau la un stâlp al instalației.

Despre tragedie a aflat de la radio, în timp ce se afla în mașină. ”Mă uimește că mecanicii au coborât cu aceeași cabină cu frânele blocate. De unde au găsit curajul dacă știau că e o problemă și au improvizat? Sau erau prea siguri că nu avea să se întâmple nimic?”, spune acum românul, potrivit La Repubblica.

”Am avut noroc. (...) S-au jucat cu viețile oamenilor. Eu și soția mea suntem încă în stare de șoc”, a mai spus el.

Românul a mai spus că este oricând dispus să dea o declarație procurorului de caz, fiind datoria lui de a contribui la anchetă.

Între timp, proprietarul Ferrovie del Mottarone, Luigi Nerini, directorul Erico Perocchio și șeful serviciului, inginerul Gabriele Tadini au fost arestați în dosarul deschis după tragedia care a îndoliat Italia. Anchetatorii au descoperit că angajaţii telefericului, în loc să repare sistemul de frânare, care se bloca des, l-au blocat cu o menghină. Astfel, atunci când cablul s-a rupt, sistemul de urgență nu a putut fi activat. Administratorul telecabinei, unul dintre responsabilii operativi şi un inginer au fost trimişi după gratii. Sunt acum acuzaţi de omor cu circumstanţe agravante.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un român, martor la discuţia dintre mecanicii telecabinei prăbuşite în Italia: ”Deocamdată am reparat-o așa, mâine vom mai vedea”