Antena Meniu Search
x

Un şarpe a creat panică la bordul unui avion din SUA: pasagerii au început să ţipe, iar piloţii au aterizat imediat

Apariţia neaşteptată a unui şarpe viu la bordul unei aeronave a provocat ceva "turbulenţe" în rândul pasagerilor de la clasa business la finalul unei curse United Airlines din Florida la New Jersey, informează Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.10.2022, 14:18

Un şarpe a creat panică la bordul unui avion din SUA: pasagerii au început să ţipe, iar piloţii au aterizat imediat
- Profimedia - imagine ilustrativă

Pasagerul clandestin, identificat ca fiind un şarpe de grădină inofensiv, şi-a făcut apariţia în cursa 2038 a United Airlines din Tampa la scurt timp după aterizare luni după-masă pe Newark Liberty International Airport, potrivit autorităţii portuare din New York şi New Jersey. În timp ce aeronava rula de pe pistă înspre poarta de debarcare, pasagerii de la clasa business au început să ţipe şi să-şi ridice picioarele de pe podea, potrivit declaraţiilor făcute de un pasager pentru postul regional de cablu News 12 New Jersey.

Nu au existat persoane rănite, dar nimeni nu ştie cum a ajuns şarpele la bord

Ofiţeri pentru controlul animalelor din aeroport şi poliţişti din cadrul Autorităţii Portuare se aflau la poartă când aeronava a sosit şi au îndepărtat şarpele care ulterior a fost eliberat în sălbăticie, a menţionat marţi într-un e-mail purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Portuare, Cheryl Ann Albiez. Nu au existat persoane rănite, operaţiunile aeroportuare nu au fost afectate, iar avionul a plecat mai târziu către Newark, a spus ea.

Întrebat în legătură cu incidentul, un purtător de cuvânt al United Airlines a spus că, după ce au fost alertaţi de pasageri, membrii echipajului au ''chemat autorităţile de resort pentru a se ocupa de situaţie''. Niciuna dintre autorităţile implicate nu a oferit niciun indiciu referitor la modalitatea prin care şarpele ar fi ajuns la bordul unei curse aeriene comerciale.

Situaţia le-a amintit fără îndoială unora dintre pasageri de thriller-ul din 2006 ''Snakes on a Plane'', o ficţiune în care zeci de şerpi veninoşi sunt eliberaţi de infractori într-un avion de pasageri în încercarea de a ucide martorul unei crime. Incidentul de luni nu este primul de acest fel. Un şarpe mare a fost descoperit târându-se prin cabina unei aeronave de pasageri Aeromexico cu destinaţia Mexico City în 2016, iar în 2013, pasagerii unei curse din Australia spre Papua Noua Guinee au zări un piton atârnând de aripa avionului, pe exteriorul aeronavei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Un şarpe a creat panică la bordul unui avion din SUA: pasagerii au început să ţipe, iar piloţii au aterizat imediat