Observator » Ştiri externe » Un şofer a intrat cu maşina într-o mulţime de oameni pe aeroportul Köln Bonn din Germania

Un şofer a intrat cu maşina într-o mulţime de oameni pe aeroportul Köln Bonn din Germania

Un şofer a intrat cu maşina într-o mulţime de oameni pe aeroportul Köln Bonn din Germania Aeroportul Köln Bonn din Germania - Getty Images
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 24.03.2023, 13:50 | Modificat la 24.03.2023, 15:42

Un bărbat a intrat intenţionat cu maşina într-o mulţime de oameni în parcarea aeroportului Köln Bonn din Germania. Bărbatul, care conducea o maşină închiriată, a rănit ''cinci sau şase'' persoane în incident, dintre care doi ofiţeri de poliţie. Suspectul a fost reţinut şi dus la un spital din Koln, urmând să fie internat într-o secţie de psihiatrie.

Un bărbat a intrat vineri cu o mașină în mai mulți pietoni într-o parcare de pe aeroportul Köln Bonn, a anunţat poliția, potrivit DW. Șoferul a rănit mai multe persoane și a intrat în coliziune cu mai multe vehicule.

Un purtător de cuvânt al poliției a relatat că potrivit martorilor sunt indicii că bărbatul are probleme de sănătate mintală. Şoferul în vârstă de 57 de ani a rănit și doi polițişti în timp ce se opunea arestării. Apoi a fost dus la un spital local pentru analize psihologice.

Scene dramatice pe aeroportul Köln Bonn din Germania 

Articolul continuă după reclamă

Potrivit poliției, un bărbat de 57 de ani, suspectat de probleme psihice, a intrat intenționat cu mașina în oameni și în alte mașini aflate într-o parcare. 

Mai multe persoane au fost rănite, dar încă nu este clar cât de grave sunt rănile. Potrivit poliției, viața nimănui nu este în pericol. "Se pare că bărbatul a condus intenţionat spre mai multe mașini și spre pietoni, care l-au putut evita la timp", a declarat un purtător de cuvânt al poliției.