Un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident cu motocicletă
Tragedie în drum spre bac. Un tânăr de 21 de ani din judeţul Cluj a murit în timp ce mergea să susţină proba la biologie. Motocicleta sa a intrat într-o dubă care ieşea cu spatele în stradă şi a fost aruncată într-un TIR.
Tragedie în drum spre bac. Un tânăr de 21 de ani din judeţul Cluj a murit în timp ce mergea să susţină proba la biologie. Motocicleta sa a intrat într-o dubă care ieşea cu spatele în stradă şi a fost aruncată într-un TIR.
Tânărul abia îşi îngropase tatăl, mort acum câteva luni în urma unui accident vascular. Rămasă singură să ducă durerea, mama a leşinat când a aflat vestea cumplită.
Nenorocirea s-a petrecut în localitatea Livada. Tânărul din localitatea Fizeşu Gherlii mergea la Cluj Napoca unde azi, urma să susţină bacalaureatul, proba la biologie. Pe drum, n-a mai putut evita duba care ieşea cu spatele de pe un podeţ. La volan era o femeie. Manevra ei inconştientă l-a aruncat pe tânăr într-un tir.
Un elicopter era pregătit să-l preia pe tânăr şi să-l ducă de urgenţă la spital. Din păcate, spun medicii, rănile au fost atât de grave încât nimeni nu-l mai putea salva. S-a stins în ambulanţă. Cea care l-a trimis la moarte a ajuns la spital în stare de şoc.
Mama tânărului este devastată. Nenorocirile s-au abătut ca un blestem pe capul ei. Acum câteva luni, şi-a îngropat şi soţul. Omul, fost viceprimar în comună, a murit în urma unui accident vascular cerebral. Femeii i s-a făcut rău când a aflat că şi-a pierdut şi fiul. O ambulanţă a ajuns la ea acasă iar medicii i-au acordat îngrijiri. Tânărul lucra ca barman în Gherla. Femeia care a provocat accidentul este cercetată pentru ucidere din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰