Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tată din Marea Britanie s-a sinucis în direct, pe Facebook. Familia şi prietenii au privit îngroziţi momentul

Paul David Hilton, în vârstă de 34 de ani, şi-a transmis în direct sinuciderea pe Facebook, în timp ce prieteniii şi familia priveau îngroziţi. Bărbatul din Marea Britanie a murit în casa sa din Bolton, la începutul acestui an, transmite Mirror.

de Redactia Observator

la 09.11.2022 , 17:47

Tată spânzurat Prietenul lui Hilton a primit o notificare care arăta că bărbatul intrase în direct pe Facebook - Shutterstock

Potrivit unei declaraţii, Hilton ar fi început un "live pe Facebook" cu puţin timp înainte de a se sinucide, iar "câţiva prieteni şi cunoştinţe" îl vizionau. Când aceştia au realizat ce urma să se întâmple, unul dintre prietenii bărbatului a apelat poliţia, iar paramedicii au pornit spre casa lui. Live-ul era încă pornit când echipajul de urgenţă a intrat forţat în casă, însă Hilton era deja mort, potrivit Manchester Evening News.

Medicul legist care s-a ocupat de cazul lui Hilton - care avea un istoric de probleme de sănătate mintală şi abuz de substanţe - a declarat că acesta şi-a luat viaţa în mod deliberat, în timp ce îşi înregistra moartea tragică. El a adăugat că partea "neobişnuită" şi "alarmantă" a acestui caz este că bărbatul "a pus la punct şi a orchestrat scena pentru a se asigura că ultimele sale momente vor fi transmise în direct".

Legistul a mai spus că este evident că gestul necugetat al lui Hilton a fost "un strigăt de ajutor".

Articolul continuă după reclamă

Anul trecut, în ianuarie, Hilton a fost internat într-un spital după ce şi-a provocat singur răni, dar a fost externat a doua zi și a fost trimis într-un grup de ajutor pentru persoanele dependente de droguri, pentru a primi tratament și a fi monitorizat. Cu trei săptămâni înainte de moartea sa, bărbatul a avut o consultaţie cu o asistentă specializată în probleme mintale, Jaclyn Pickup. Ea a declarat că, deşi bărbatul se rănise cu câteva săptămâni în urmă, el a fost de acord să îşi reia tratamentul, după ce renunţase la el. Acesta ar fi dat semne clare că "nu voia să se sinucidă".

Pe acelaşi subiect

Problemele au început după moartea bunicii

Un prieten al bărbatului, Lewis Morrison, a declarat că a primit o notificare pe telefon în ziua tragediei, care arăta că Paul intrase în direct pe Facebook. El a spus că a intrat pe live, crezând că urma să se întâmple ceva amuzant, dar când a realizat ce urma să aibă loc, s-a panicat şi a apelat serviciile de urgenţă. 

Hilton a lăsat în urmă un bilet de adio şi un comentariu pe Facebook, care sugerau motivul sinuciderii. Mama devastată a bărbatului a declarat că a fost un tată iubitor şi un om plăcut de toată lumea.

"Moartea lui Paul ne-a lăsat familia devastată. Era primul meu fiu şi fratele mai mare al lui Anthony, Paula şi Emma. Un tată iubitor pentru patru copii frumoşi. Era adorat de atâţia oameni. Nu doar de familie, ci avea şi mulţi, mulţi prieteni. Paul şi-a pierdut bunica în 2011, iar atunci a început lupta sa cu problemele de sănătate mintală, pentru că aveau o relaţie foarte specială şi moartea ei a fost foarte greu de acceptat (pentru el)", a spus ea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Un tată din Marea Britanie s-a sinucis în direct, pe Facebook. Familia şi prietenii au privit îngroziţi momentul