Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un urs brun înfometat a semănat panică într-un oraș din Japonia. Patru oameni au fost răniți, înainte ca animalul să fie ucis

Clipe de panică într-un oraș din nordul Japoniei, unde un urs brun s-a aventurat într-o plimbare pe străzile aglomerate, rănind patru persoane, inclusiv un soldat. În final, animalul a fost împușcat de vânători.

de Ana Maria Ghiarasim

la 18.06.2021 , 10:25

Un urs negru înfometat a semănat panică într-un oraș din Japonia Un urs negru înfometat a semănat panică într-un oraș din Japonia. Patru oameni au fost răniți, înainte ca animalul să fie ucis - Captura YouTube

Vânătorii au împușcat și au ucis un urs brun, în orașul japonez Sapporo, din nordul Japoniei, după ce acesta a pornit într-o goană prin oraș, rănind patru persoane, inclusiv un soldat.

Autoritățile din Sapporo au postat pe Twitter vineri că ursul a fost „exterminat”, un post de televiziune local spunând că vânătorii au împușcat ursul.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ursul a rănit patru persoane, înainte de a fi ucis

Posturile de televiziune au difuzat imagini dramatice cu ursul care aleargă de-a lungul unei străzi dintr-o zonă rezidențială, traversând un drum aglomerat și forțând intrarea într-o unitate militară, unde a rănit un soldat.

O altă persoană a fost atacată de urs, după ce l-a surprins de la spate, potrivit filmărilor difuzate de televiziuni. Persoana a fost luată cu targa de la fața locului și transportată la spital.

Autoritățile au decis să închidă școlile și au anulat câteva zboruri pe un aeroport regional. De asemenea, purtătorul de cuvânt al guvernului Katsunobu Kato le-a transmis oamenilor din regiunea Hokkaido să fie în alertă.

Un soldat, printre persoanele atacate de urs

"Un total de patru persoane, inclusiv un membru al Forțelor de Auto-Apărare, au fost atacate și rănite de ursul brun. Ne exprimăm simpatia sinceră față de ei", a spus el.

"La fața locului au sosit oficiali din orașul Sapporo, poliția din Hokkaido, o asociație locală de vânătoare și alte agenții interesate. Ei coordonează eforturile pentru capturarea ursului brun sau, dacă se consideră necesar, exterminarea acestuia", a mai spus el.

Una dintre victime avea 40 de ani, una 70 și alta 80, potrivit NHK, care nu a dat detalii despre a patra.

Japan Bear and Forest Society a avertizat că incidentele de acest tip sunt tot mai dese, animalele ieșind din mediul lor natural în zonele locuite de oameni, în căutare de hrană.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un urs brun înfometat a semănat panică într-un oraș din Japonia. Patru oameni au fost răniți, înainte ca animalul să fie ucis