Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Uniunea Europeană a autorizat vaccinul anti-covid de la Moderna

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat miercuri undă verde utilizării vaccinului împotriva covid-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, relatează AFP, citată de News.ro.

de Redactia Observator

la 06.01.2021 , 17:32

  • Vaccinul Moderna este cel de-al doilea autorizat de UE, după cel de la Pfizer-BioNTech.

EMA s-a reunit miercuri pentru a doua oară săptămâna aceasta, cu scopul de a lua o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Moderna.

Autorizarea agenţiei are loc în contextul în care o lentoare a vaccinării este tot mai criticată în numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE).

Vaccinul Moderna devine astfel al doilea vaccin împotriva covid-19 autorizat de EMA în UE, după cel al alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech.

Vezi și

EMA a recomandat să se acorde o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului împotriva covid-19 al Moderna, în vederea prevenirii bolii la persoanele în vârstă şi de peste 18 ani”, a anunţat într-un comunicat autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, cu sediul la Amsterdam.

Asemănările şi deosebirile între vaccinul Moderna şi vaccinul Pfizer/BioNTech

În privința eficienței, diferența dintre cele două vaccinuri este foarte mică, de doar 0,5%. Studiile au arătat că serul Pfizer previne mai multe îmbolnăviri. Vaccinul Moderna câștigă teren în cazul vârstnicilor. Aici, serul are o eficiență de 100%, în timp ce Pfizer previne infectarea în 93,7% din cazuri la persoanele cu vârste peste 65 de ani.

Cât despre efectele secundare, ele au apărut mai des la cei vaccinați cu serul Moderna. Principalele simptome au fost oboseala, durerea de articulații și frisoanele. Principala diferență dintre cele două vaccinuri este modul de depozitare. În timp ce serul Pfizer are nevoie de o temperatură de -80 de grade Celsius, vaccinul Moderna se poate transporta chiar și la 8 grade.

Israel autorizase marţi vaccinul Moderna

Israelul a autorizat utilizarea vaccinului împotriva covid-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, devenind prima ţară din afara Americii de Nord care dă undă verde acestui vaccin, relatează Reuters. Ministerul israelian al Sănătăţii a cumpărat şase milioane de doze, iar primele livrări urmează să înceapă în ianuarie, a anunţat luni într-un comunicat Moderna.

Vaccinul împotriva covid-19 dezvoltat de Moderna a primit în decembrie unda verde americană şi canadiană. Israelul a lansat la 19 decembrie o vastă campanie de vaccinare cu vaccinul dezvoltat de alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech.

Autorităţile israeliene au ca obiectiv să vaccineze toate persoanele considerate cu risc până la sfârşitul lui ianuarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Uniunea Europeană a autorizat vaccinul anti-covid de la Moderna