Video Unul din salvatorii de la Crans-Montana, în lacrimi. Nu crede că va mai putea face meseria asta: E ceva oribil
Cinci zile au trecut de la infernul din Crans Montana, dar supravieţuitorii şi rudele celor 40 de victime decedate nu-şi vor mai reveni niciodată. Şeful pompierilor, cel care a coordonat operaţiunea din noaptea de Revelion, a spus că nu-şi mai poate face meseria, atât de marcat este de ce a văzut în clubul cuprins de foc. Între timp, toţi morţii au fost identificaţi - jumătate dintre ei nu împliniseră încă vârsta majoratului. Şi Guillaume, românul de 18 ani, a fost confirmat ca fiind unul dintre ei. Mama sa este din Gorj, dar este stabilită în Elveţia de 20 de ani, acolo unde este căsătorită cu un cetăţean elveţian.
În vârstă de 18 ani, Guillaume a ieşit în oraş cu prietenii în seara de Revelion. Cu toţii au ajuns în barul "Le Constellation". După incendiu, tânărul cu dublă cetăţenie n-a mai răspuns familiei la telefon. La fel şi Tristan, unul dintre amicii săi.
Iniţial, tânărul român de 18 ani fusese dat dispărut. Familia acestuia ceruse ajutorul inclusiv autorităţilor din România, după incendiul de aici, de la clubul din Crans Montana. În cea de-a patra zi, din păcate, autorităţile l-au confirmat decedat. Se află pe lista celor care şi-au pierdut viaţa în seara incendiului.
Unul din salvatorii de la Crans-Montana, în lacrimi
Guillaume locuia cu mama sa în Lausanne, dar venea des în România, la Rovinari, în Gorj. Femeia a transmis, prin reţelele sociale, că trece prin cel mai dureros moment al vieţii şi are nevoie de linişte, discreţie şi respect.
Românul este printre cele 40 de victime, identificate de medicii legişti. Cea mai tânără este o elveţiancă de doar 14 ani. Şi 6 italieni de 15 şi 16 ani şi-au pierdut viaţa, inclusiv jucătorul de golf Emanuele Galeppini. Jumătate dintre victime sunt minori, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la verificarea buletinelor. Potrivit legii din Elveţia, de la ora 22:00, tinerii sub 16 ani nu mai au voie în cluburi şi baruri decât însoţiţi de un reprezentant legal.
Scenele din noaptea de Revelion i-au şocat şi pe salvatori. Cu ochii în lacrimi, şeful pompierilor din Crans-Montana spune că nu crede că mai poate practica această meserie.
"Era o scenă pe care n-aş mai vrea să o vad niciodată. Când am văzut oameni plângând, tineri care erau pe jos, oameni arşi...Atunci mi-am spus: "Aici e războiul!" M-am dus la o doamnă care şi-a pierdut fiul în acea noapte şi îmi era teamă că îmi va spune: "L-aţi lăsat să moară!" Mi-a spus: "Mulţumesc. Mulţumesc pentru toţi oamenii pe care i-aţi salvat." Asta în timp ce fiul său a murit. Iar asta e ceva oribil", a declarat David Vocat, comandantul Detașamentului de Pompieri din Crans-Montana.
Victimele incendiului au fost comemorate de schiorii din Crans-Montana. Inima formată de ei pe pârtie a devenit virală pe reţelele sociale. În acest timp, ies la iveală noi detalii despre neglijenţa celor doi patroni ai localului Le Constellation. Foştii angajaţi spun că erau obligaţi să ţină închisă uşa de ieşire şi că dezastrul era doar o chestiune de moment.
"Buretele ignifug, lipsa stingătoarelor disponibile, personalul necalificat în caz de incendiu...Exista un risc semnificativ să se întâmple o astfel de dramă", spun oamenii.
Cuplul de francezi este anchetat penal în libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o pedeapsă maximă de patru ani şi jumătate de închisoare, pentru omor din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰