Video Uraganul Fiona a făcut prăpăd în estul Canadei. Peste jumătate de milion de case fără curent, copaci smulşi, o femeie dată dispărută
Uraganul Fiona a lovit puternic coasta atlantică a Canadei, sâmbătă, lăsând o jumătate de milion de case fără curent, daune materiale, iar o femeie a fost dată dispărută, fiind luată de ape, relatează AFP.
Două femei au fost luate de ape în Channel-Port-aux-Basques, în provincia Newfoundland, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Una dintre cele două victime, luată de ape după prăbuşirea casei sale, a fost salvată şi internată la spital, cealaltă rămâne dispărută.
Copaci smulşi, case distruse, linii electrice avariate
"Fiona a venit şi şi-a lăsat amprenta asupra New Scotland şi a provinciilor învecinate”, a declarat premierul acestei regiuni, Tim Houston, în cadrul unei conferinţe de presă sâmbătă după-amiază, potrivit news.ro.
La ora locală 21.00. (00:00 GMT duminică), vânturi puternice încă bateau peste nordul insulei Cape Breton, vestul Newfoundland şi Insulele Madeleine Fiona, acum însoţită de vânturi de 110 km/h, ar trebui să se îndrepte spre Quebec şi sud-estul Labradorului până la sfârşitul nopţii.
- Insulele Bermude, ocolite de uraganul Fiona, dar "măturate" de rafale puternice. Mii de persoane, fără curent...
- Uraganul Fiona, mai puternic, după ce a devastat insula Puerto Rico şi Republica Dominicană. Patru oameni au murit
- Uraganul Fiona a măturat tot în cale: Pod dărâmat, case luate de ape şi milioane de oameni rămaşi fără...
- Regele Spaniei a apărut bronzat, cu urme de ochelari, la un forum din Madrid. Fusese la schi în Formigal
- Atacul cu cuțitul din Amsterdam ar fi avut motivație teroristă. Cine sunt victimele ucraineanului din Doneţk
"Mă gândesc la toţi cei afectaţi de uraganul Fiona. Să ştiţi că suntem alături de voi", a scris premierul canadian Justin Trudeau pe Twitter, anunţând că autorităţile federale sunt pregătite "să ofere provinciilor resurse suplimentare".
Justin Trudeau şi-a anulat prezenţa la funeraliile lui Shinzo Abe
Şeful guvernului, care şi-a anulat participarea în Japonia la înmormântarea fostului premier japonez Shinzo Abe, a dat asigurări sâmbătă după-amiază în timpul unei conferinţe de presă "că urmăreşte situaţia îndeaproape”.
Fiona a trecut, vineri, în largul Bermudelor, după ce făcuse ravagii în Caraibe. Uraganul a provocat rafale de 160 km/h şi ploi abundente pe acest teritoriu britanic de aproximativ 64.000 de locuitori situat în mijlocul Oceanului Atlantic, dar fără a fi înregistrate victime sau pagube majore.
Fiona a provocat moartea a patru persoane în Puerto Rico, un teritoriu american, potrivit unui oficial citat de presa locală. Un deces a fost raportat în Guadelupa (Franţa) şi două în Republica Dominicană.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰